PCCOCS face totalurile: Aproape 2.500 de dosare gestionate în 2018. Doar 4,5% dintre sentințe au fost de achitare a inculpaților

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pe parcursul anului 2018, procurorii din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au gestionat 2.468 de dosare dintre care: 523 au fost finalizate, circa 400 au fost trimise în judecată și puțin peste 100 au fost clasate. La fel, pe parcursul anului 2018 au fost în examinate 813 cauze penale conduse de procurorii PCCOCS în care au figurat 1.528 inculpați.  În aceeași perioadă, au fost pronunțate 310 sentințe și doar 4,5% dintre ele au fost de achitare. 

Operațiunile efectuate de PCCOCS pe parcul anului 2018 s-au soldat nu doar cu ridicarea a zeci de mii de documente și purtători de informație, mărfuri, substanțe narcotice sau arme, dar și cu încătușarea a 263 de persoane. Acestora li s-au incriminat diverse infracțiuni investigarea cărora revine în aria de responsabilitate a PCCOCS, conform Legii Procuraturii din data de 1 august 2016.

O altă prioritate a procurorilor PCCOCS în perioada de referință, a fost stabilirea prejudiciilor aduse de infractori. Este vorba de pagube care se ridică la o valoare totală de peste 420 de milioane de lei dintre care 284.851.836 de lei (circa 70%) au fost recuperați. PCCOCS a reușit să facă acest lucru prin intermediul deciziilor de judecată, a sechestrelor aplicate, amenzilor și bunurilor confiscate, dar și prin intermediul returnării benevole de către persoanele cercetate penal.

Sentințele privind închisoarea cu executare au fost pronunțate în cazul a 114 inculpați; închisoare cu suspendare condiționată – în privința 120 inculpați; amendă penală – pentru 109 inculpați, iar muncă neremunerată în folosul comunității – în cazul 4 inculpați. 

Ca să poată ajunge la rezultatele punctate, a fost nevoie de multă dedicație și implicare din partea colaboratorilor PCCOCS, ore peste program, obstacole instituționale și multe resurse personale implicate. 

În anul curent, conducerea PCCOCS și-a trasat drept obiective: sporirea calității urmăririi penale și asigurarea termenului rezonabil al acesteia, cercetarea cauzelor penale complexe cu asigurarea investigațiilor financiare paralele și reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, valorificarea investigațiilor interstatale, intensificarea din partea conducerii procuraturii a controlului asupra disciplinei de muncă și asigurarea transparenței în activitatea desfășurată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...