Parlamentul European va adăposti, în sediul său din Bruxelles, 100 de femei în situaţie de vulnerabilitate

by D M
Distribuiti mai departe...

Parlamentul European va adăposti în una dintre clădirile sale din Bruxelles, începând din 29 aprilie, femei aflate în situaţie de vulnerabilitate, a anunţat vineri preşedintele instituţiei, David Sassoli, potrivit cotidianului belgian La Derniere Heure şi agenţiei de presă EFE.

„În această perioadă dificilă, instituţiile au datoria de a da dovadă de solidaritate şi de a-i ajuta pe cei aflaţi în prima linie contra excluziunii sociale”, a afirmat Sassoli în timpul unei vizite în clădirea Helmut Kohl a Parlamentului European.

Această clădire va fi utilizată drept adăpost temporar pentru femeile aflate în situaţie de vulnerabilitate în contextul epidemiei de COVID-19.

Iniţiativa este pusă în practică în colaborare cu Samusocial de Bruxelles, filială a Samusocial International, dispozitiv urban de urgenţă socială şi de luptă împotriva excluziunii. Samusocial are drept misiune intervenţia în favoarea persoanelor fără adăpost aflate în pericol pe străzi, pentru a le oferi ajutor de urgenţă (găzduire, îngrijire medicală, hrană).

În urmă cu câteva săptămâni, David Sassoli a propus deja să pună la dispoziţie o clădire a Parlamentului European ca adăpost provizoriu pentru persoane defavorizate. Cantinele instituţiei au fost de asemenea puse la dispoziţie pentru a prepara zilnic până la 1.000 de meniuri pentru aceste persoane.AGERPRES


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...