(FOTO) TOP 10 cele mai murdare lucruri pe care le atingi zilnic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Dacă te-ai uitat măcar o dată la reclamele de la televizor, e imposibil să nu fi remarcat spoturi dedicate bacteriilor cu feţe de monştri care locuiesc la tine în baie, găştilor de mucegaiuri care se ascund cu dibăcie prin cele mai obscure colţuri ale casei sau virusurilor viclene care abia aşteaptă un strănut pentru a pune stăpânire pe toată familia.

Pe unele dintre ele le ştii, la altele nici măcar nu te-ai fi gândit. Ţi-am făcut o listă cu zece cele mai murdare lucruri pe care le atingi în fiecare zi.

Banii

Credem că aveai o bănuială că banii sunt extrem de murdari, măcar pentru că trec zilnic prin atâtea mâni, dar, la o cercetare atentă s-au descoperit pe o singură bancnotă nu mai puţin de 135.000 de bacterii. Enorm, spunem noi.
2

Întrerupătorul

Armate de gemeni, adunate de pe mii de mâini care aprind sau sting lumina într-un an, adoră mica bucată de platic, aşa că se înmulţesc în voie minut cu minut. Pentru că ar fi prea dubios să cureţi întrerupătorul cu spirt, încearcă să te speli pe mâni după ce aprinzi sau stingi lumina la birou.
3
Tastatura

Petreci o mulţime de timp zilnic într-o relaţie strânsă cu ea. Doar că tastatura este un adevărat pericol pentru sănătatea ta, din cauza numărului imens de bacterii care îşi fac de cap pe ea. E şi logic, acum, pentru că nu e ca şi cum îţi dezinfectezi mânile de o sută de ori pe zi. Ai putea, totuşi, să o cureţi măcar din când în când.
4
Telefonul mobil

Eşti cu el la ureche aproape tot timpul şi când nu vorbeşti, stă aruncat pe birou, prin geantă sau cine ştie pe unde. Cercetări recente au confirmat faptul că telefonul tău mobil este un adevărat incubator pentru tot felul de germeni. Morala? Nu strică să-l cureţi din când în când, ca să mai omori din ei (în cazul acesta chiar încurajăm genocidul).
5
Toaleta

Şi nu doar cele publice, ci chiar şi cea de acasă, pe care o cureţi destul de des, consideri tu. Perseverează, pentru că, într-o zi, se va descoperi substanţa care va ucide mai mult de 99,9% din bacterii.
6
Coşul de cumpărături

Nu ai stat niciodată să te gândeşti la igiena coşului de cumpărături, deşi îl cari aproape zilnic prin supermarketul de la tine din cartier. Doar că un studiu realizat la Universitatea din Arizona a arătat că pe coşurile de cumpărături se află mai multe bacterii decât pe telefoanele publice, pe scări sau chiar şi în toaletele publice. Motivul ne depăşeşte, recunoaştem.
7
Telecomanda

Da, cea cu care ai o relaţie mai strânsă decât îţi place să recunoşti. Te-ai gândit vreodată că poţi lua virusul N1H1 de pe o… telecomandă? Dacă nu prea îţi permiţi să stai la hotel, pericolul este mai mic pentru tine. Dacă obişnuieşti să călătoreşti mult, ai grijă!
8
Cada

Pentru că prietena ta spală cada până străluceşte de curăţenie, nu te-a preocupat niciodată numărul de bacterii din zonă. La câte produse de dezinfectat foloseşte, ar muri şi animale mari, nu doar o gaşcă amărâtă de microbi. Doar că bacteriile care rămân pe lângă scurgere, spre exemplu, sunt mai periculoase chiar şi decât cele de pe toaletă.
9
Chiuveta din bucătărie

Chiar nu credeam că un loc unde detergentul şi bureţii fac legea ar putea fi infestat în halul acesta. Studiile spun că banala chiuvetă de la bucătărie este casa a 500.000 de bacterii pe o suprafaţă de numai 6,5 centimetri pătraţi. Vă imaginaţi ce se întâmplă când se apucă să se înmulţească între ele?
10
Buretele de bucătărie

Da, cel pe care îl bălăceşti în detergent pentru vase este chiar cel mai murdat lucru pe care îl ai în casă. Pentru că micuţul galben-verzui (sau în ce combinaţii de culori se mai fabrică) strânge conştiincios toate bacteriile pe care le colecţionează de pe vase. V-am spus doar că plasticul este casa ideală pentru germeni, nu?
11


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...