Orașul european care a interzis selfie-stickul: Este vizitat de tot mai mulți moldoveni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Selfie stick-urile, sticlele de sticlă şi camionetele în care se comercializează mâncare au fost interzise de autorităţile din Milano. Noile reguli impuse de primărie au intrat în vigoare pe 14 iulie şi sunt menite să micşoreze cantităţile de gunoi de pe străzi şi să oprească comportamentul antisocial al oamenilor, potrivit The Local, citat de The Independent.

Turiştilor şi localnicilor deopotrivă le este interzis să „ţină în mână, să care, să lase pe asfalt, să arunce sau să primească orice fel de sticle de sticlă, doze de băutură şi selfie stick-uri” în zona cuprinsă între Piazza XXIV Maggio, Gorizia Avenue, Via Codara, Piaţa Contara şi Gabriele D’Annunzio Avenue. De asemenea, au fost interzise şi petardele şi artificiile, dar şi tonetele cu mâncare.

Deşi regulile sunt puse în vigoare până în data de 13 august, autorităţile nu exclud posibilitatea de extindere a acestora. „Măsura va fi menţinută atât timp cât este nevoie”, a explicat consilierul pe probleme de securitate din Milano, Carmela Rozza.

Aceasta a menționat că aceste reguli sunt menite să îi determine pe oameni să îşi formeze un obicei şi să nu mai aducă sticle şi alte recipiente în acea zonă.

Şi alte oraşe din Italia au adoptat diverse legi de acest fel pentru a stopa comportamentul antisocial al turiştilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...