Oficial rus: Relația dintre Rusia și SUA se află în cel mai tensionat moment din ultimii 43 de ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Relația dintre Rusia și Statele Unite se află în cel mai tensionat moment din ultimii 43 de ani, a susținut ambasadorul Kremlinului la ONU, Vitaly Churkin.

„Cred că, în general, situația e foarte dificilă. De fapt, nu cred că a mai fost atât de gravă din 1973″, adică de la războiul arabo-israelian, a transmis acesta, citat de Daily Star.

Cu toate acestea, Churkin e de părere că națiunile colaborează chiar bine pe unele planuri, chiar dacă în alte domenii există divergențe serioase.

El a vorbit și despre „lungul șir de evenimente” care a determinat escaladarea tensiunilor dintre Rusia și SUA.

„În principiu, e vorba de o lipsă fundamentală de respect și de o lipsă a discuțiilor în profunzime”, a susținut Churkin.

Ambasadorul Rusiei la ONU a amintit de decizia NATO de a accepta statele din estul Europei, în ciuda opoziției Kremlinului. În plus, nici summit-ul din 2008 organizat de Alianța Nord-Atlantică nu a fost pe placul rușilor, pentru că atunci s-a decis o colaborare între Occident și Ucraina și Georgia.

Mai mult, paie pe foc au fost puse și din cauza conflictelor izbucnite în Ucraina, în 2014, după îndepărtarea președintelui simpatizat de Kremlin. Ulterior, Rusia a anexat Crimeea și a girat bătăliile din estul țării vecine.

De curând, tensiunile cu SUA au escaladat din cauza războiului din Siria.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Agresiunea SUA e în creștere

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a denunțat, sâmbătă, nivelul de „agresivitate” fără precedent al Statelor Unite, după ce Washingtonul a acuzat Moscova că și-a băgat nasul în alegerile prezidențiale americane.

„Adevărul e că agresivitatea Statelor Unite e în creștere, iar amenințările legate de atacuri cibernetice sunt fără precedent”, a menționat Dmitri Peskov, citat de Russia Today.

Comentariile din partea oficialilor de la Kremlin vin în contextul în care vicepreședintele american Joe Biden a dat asigurări, vineri seara, că țara sa va „trimite un mesaj” președintelui rus Vladimir Putin, responsabil de recentele atacuri informatice orchestrate cu scopul de a influența alegerile americane, în opinia sa.

În context, NBC News a transmis, pe surse, informația potrivit căreia agenții CIA sunt pregătiți să lanseze un atac informatic la adresa Rusiei. Operațiunea mai trebuie, însă, aprobată de președintele Barack Obama.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...