Obama și Merkel cer Rusiei să-și retragă convoiul din Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel au apreciat, vineri, în cursul unei conversaţii telefonice, că Rusia s-a angajat într-o „escaladare periculoasă” în Ucraina, masând o prezenţă militară importantă la graniţă şi trimiţând un convoi umanitar.

Casa Albă a anunţat, într-un comunicat, că cei doi lideri şi-au exprimat „îngrijorarea” faţă de numărul mare al militarilor ruşi staţionaţi în apropiere de graniţa cu Ucraina, faţă de prezenţa personalului militar rus în Ucraina şi faţă de tirurile ruse de artilerie asupra teritoriului ucrainean.

Aceste elemente indică faptul că Rusia s-a angajat într-o „escaladare periculoasă” în Ucraina, au apreciat Obama şi Merkel, care au insistat asupra „unei încetări a focului bilaterale însoţite de închiderea frontierei şi un control efectiv al graniţei” ruso-ucrainene.

Potrivit lor, este „imperativ” ca vehiculele ruse cu ajutor umanitar la bord să părăsească teritoriul ucrainean, apreciind că trimiterea acestui convoi fără autorizarea Kievului constituie o „provocare suplimentară şi o încălcare a suveranităţii Ucrainei”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...