O nouă rundă de negocieri, la Minsk, între Kiev și separatiști

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O nou rundă de negocieri a început vineri, la Minsk, între reprezentanții Kievului și cei ai separatiștilor proruși din estul Ucrainei, cu o întârziere de câteva ore față de programul inițial, scrie AFP.

Separatiștii sunt reprezentați la discuțiile din capitala belarusă de „premierul” autoproclamatei republici Donețk, Aleksandr Zaharcenko, și de „vicepremierul” Andrei Purghin, în timp ce din partea Kievului participă fostul președinte Leonid Kucima.

„Negocierile nu se vor referi la teme care să vizeze suveranitatea şi integritatea teritorială ucraineană”, a afirmat reprezentantul Kievului, fostul preşedinte Leonid Kucima.

Ambasadorul Rusiei la Kiev, Mihail Zurabov, și-a exprimat speranța că noile discuții din capitala belarusă vor duce la avansarea procesului de pace din estul Ucrainei.

După semnarea acordului de încetare a focului, pe 5 septembrie, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a propus conferirea unui „statut special”, în mod provizoriu, regiunilor proruse, unde în decembrie ar urma să aibă loc alegeri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...