(VIDEO) Ucraina: O femeie de 68 de ani s-a înrolat în armată; Mânuieşte perfect mitraliera

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O femeie în vârstă de 68 de ani din Ucraina s-a înrolat în mod voluntar în armată și este gata oricând să lupte cot la cot cu colegii săi mai tineri împotriva separatiştilor proruşi din estul ţării.

Ekaterina Bilic, fostă profesoară de matematică din vestul Ucrainei, pare o bunică obişnuită, situaţia se schimbă, însă, când femeia pune mâna pe mitralieră şi ia parte la exerciţii alături de militarii care i-ar putea fi nepoţi, scrie Mirror.

Femeia mărturisește că s-a oferit voluntară la bucătărie, însă, după ce a văzut femei care participau la exerciții militare a decis să se înroleze în armată.

„Am văzut femeile punând mâna pe arme. M-am gândit de ce să nu iau şi eu o armă. Dacă fiecare dintre noi apreciază patria, atunci vom fi victorioşi. Sunt recunoscătoare luptătorilor care ţin piept acelor separatişti”, a declarat femeia.
Ekaterina-Bilyik

„Vreau să fiu un exemplu pentru cei mai tineri. Nu contează ce vârstă ai, pentru că dacă te implici cu suflet, contribuția ta poate fi decisivă. De asta am decis să mă înrolez”, povestește femeia.

Bunică a cinci copii, femeia mânuieşte perfect mitraliera, se rostogoleşte şi se târâşte pe câmpul de luptă ca un adevărat soldat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...