Navalnîi: „Aceste 5 minute vor intra în istorie”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cunoscutul opozant rus și blogger, Alexei Navalnîi compară reacția Kremlinului la publicarea rezultatelor investigării accidentului aviatic din Donbas și retorica Moscovei din 1983, când a fost doborât un alt Boeing de linie, sud-coreean. Navalnîi își amintește că Uniunea Sovietică nu a avut de câștigat din această minciună, ba chiar din contra, aceasta a declanșat o nouă rundă a războiului rece și în final prăbușirea URSS.

Jurnalistul BBC îl interoghează pe Peskov cu privire la raportul de ieri al grupului de anchetă despre Boeing-ul doborât. „Iar miliardarul nostru mustăcios parcă era pe o tigaie încinsă.. (!) De patru ori a fost întrebat dacă acceptă sau respinge constatările Comisiei. De patru ori nici „da”, nici „ba”. „Da” – ne este frică. „Nu „- imposibil, suntem strânşi la perete de mulţimea de dovezi. Așa cum am scris în urmă cu doi ani, Rusia se bagă singură în situația în care a mai fost cu „Boeing-ul” sud-coreean, doborât de Uniunea Sovietică în 1983” – scrie Alexei Navalnîi pe blogul său.

„Din start era clar pentru toată lumea: armata sovietică a doborât un „Boeing”. Era clar că nu a existat nicio intenţie de a doborî acel avion de linie – pur și simplu un lanț de accidente fatale, erori și neconcordanțe. Aproape că au făcut singurul lucru corect – să recunoască -, dar atracţia mitomaniei era prea puternică”.

„A fost mai bine că URSS a mințit? Nu – o nouă rundă a războiului rece”, „imperiul răului”, întețirea cursei înarmărilor care a dus la sărăcirea populației, toate astea au doborât în final şi URSS. Acum totul se repetă. Câțiva militari au făcut o greșeală tragică, au ucis sute de oameni nevinovați. În loc să recunoască și să plătească compensații rudelor victimelor, toarnă minciuni cu nemiluita: despre pilotul Voloșin, despre controlorul de trafic aerian din Spania, că în aeronava se aflau cadavre, că a fost o operațiune CIA, că a fost un MIG ucrainean etc. Și va plăti pentru toate acestea nu Peskov. Poate că el nu va mai putea merge cu iahtul în Mediterană, vom plăti noi toţi prin sancțiuni, scăderea nivelului de trai, produse mai scumpe – vor plăti cetățenii ruși”, încheie politicianul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...