NATO a invitat Muntenegrul să devină al 29-lea membru al NATO

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Miniștrii de externe ai statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), reuniți miercuri la Bruxelles, i-au adresat Muntenegrului invitația de a adera la această organizație, țara urmând să devină al 29-lea stat membru al Alianței Nord-Atlantice, relatează Reuters și AFP.

Felicităm Muntenegrul. Acesta este începutul unei alianțe foarte frumoase”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în aplauzele șefilor diplomației țărilor membre reuniți la cartierul general din Bruxelles al organizației, potrivit Agerpres.

Dupa separarea de Serbia și proclamarea independenței în 2006, Muntenegru, un stat cu 630.000 de locuitori, s-a angajat într-un proces de apropiere de NATO. Demersul său a primit recent sprijinul SUA, coloana vertebrală a organizației.

Alte două state din regiune, Croația și Albania, sunt cei mai noi membri ai NATO, la care au aderat în 2009.

Rusia a avertizat însă că această decizie ar dăuna securităţii europene şi ar tensiona şi mai mult relaţiile dintre NATO şi Moscova, care sunt deja la cel mai redus nivel din cauza crizei ucrainene.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...