(VIDEO) Biserică din Vrancea, mistuită de flăcări după ce a fost lovită de trăsnete şi fulgere

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Biserica Sfântul Gheorghe din Cartierul odobeştean Unirea a fost cuprinsă, marţi dimineaţă, de un incendiu. Focul a distrus lăcaşul de cult în întregime.

Biserica Sf. Gheorghe din Cartierul Unirea Odobeşti a ars complet în această dimineaţă, după ce a fost lovită de trăsnetele şi fulgerele care s-au manifestat toată noaptea în judeţ, scrie adevarul.ro.

Focul a fost observat de o bătrânică, în jurul orei 4.40, ea fiind cea care a alertat pompierii. Au ajuns la locul incendiului cinci echipaje, din care trei maşini cu apă şi spună, o autospecială cu scară şi un echipaj SMURD.

Pompierii au fost ajutatţi şi de un echipaj al Serviciului de Voluntari din Odobeşti. Din păcate, focul a distrus aproape tot. Acoperişul de lemn s-a prăbuşit, au ars toate lucrurile din interior, mobilier, icoane, obiecte de cult, iar în picioare au rămas doar zidurile.

Conform localnicilor, este o biserică unde se oficiază mai rar slujbe. Pompierii au anunţat în jurul orei 9.00 că focul a fost stins, dar incendiul nu este lichidat complet, rămânând la faşa locului o autospecială cu apă şi spumă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...