Metoda inedită prin care Rusia vrea să se apere de rachetele americane

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statele Unite ar putea pune la sertar proiectul unui sistem anti-rachetă bazat pe dirijabile, dar în Rusia lucrurile stau cu totul altfel.

Conform revistei Endgadget, ruşii au de gând să folosească dotările din infrastructura civilă de telecomunicaţii pentru a bruia sistemul de ghidaj al rachetelor inamice.

Releele de telefonie mobilă, împrăştiate de-a lungul şi de-a latul Federaţiei Ruse ar putea să se transforme într-un veritabil scut anti-rachetă, cu ajutorul unor sisteme de bruiaj pe care inginerii militari vor să le instaleze pe acestea.

Aria de acoperire ar fi astfel lărgită, susţin diverse surse din sectorul Apărării pentru ziarul Izvestia. Sistemul de bruiaj ar urma să preia automat comanda asupra celor 250.000 de antene de telefonie împrăştiate în toată ţara.

Păienjenişul realizat în acest mod ar urma să protejeze regiuni întregi de semnalul de navigaţie emis de sateliţi, făcând imposibilă direcţionarea rachetelor către ţintă, susţin aceştia.

Conform unui purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, o serie de teste vizând eficacitatea sistemului au fost puse deja în practică.

Cu toate acestea, planul conceput de ruşi nu pare fără cusur, în contextul în care rachetele de croazieră sunt deja echipate cu aparatură anti-bruiaj. În acelaşi timp, bruiajul ar urma să perturbe şi sisteme defensive anti-aeriene ale armatei ruse.

Însă, unul dintre analiştii militari consultaţi de Izvestia susţine că orice milisecundă de activitate a sistemului de bruiaj Pole-21, conceput de inginerii ruşi, poate devia de pe traiectorie o rachetă.

Fără a comenta prea mult eficacitatea sistemului anti-rachetă conceput de omologii lor ruşi, inginerii militari americani tind să considere că Rusia pare să se pregătească pentru un atac iminent îndreptat împotriva sa.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...