Martin Schulz: Grecia va trebui să părăsească zona euro dacă măsurile creditorilor vor fi respinse

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Grecia va trebui să adopte o monedă proprie şi să iasă din zona euro dacă majoritatea cetăţenilor se vor pronunţa împotriva măsurilor economice propuse de Grupul Bruxelles, avertizează preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

„Dacă grecii vor spune «nu» la referendum, vor trebui să introducă o nouă monedă, pentru că euro nu va mai fi disponibil ca modalitate de plată”, a declarat Schulz într-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk.

„Dacă euro nu va fi disponibil, cum vor putea fi plătite salariile? Cum vor face să plătească pensiile? În momentul în care o ţară introduce o monedă nouă iese din zona euro”, a atras atenţia Martin Schulz.

Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a decis organizarea unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii ţării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.

Ministrul elen al Finanţelor, Yannis Varoufakis, a pledat pentru respingerea condiţiilor creditorilor, acuzând de „terorism” Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...