Lavrov: Relațiile Rusiei cu UE și NATO au nevoie de o „regândire” substanțială

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Relațiile Rusiei cu Uniunea Europeană și NATO au nevoie de o „regândire”, în contextul diferențelor profunde cu privire la Ucraina, a declarat luni ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, citat de agențiile ruse de presă, preluate de Reuters.

„Aceste relații necesită o regândire substanțială și împreună cu partenerii noștri din statele membre UE și NATO încercăm să efectuăm o analiză pentru a înțelege mai bine unde suntem, unde evaluările noastre coincid și unde diferă”, a declarat Lavrov, citat de RIA Novosti, în finalul convorbirilor purtate cu omologul său slovac Miroslav Lajcak.

Schimbarea de putere survenită la Kiev, după demiterea președintelui Viktor Ianukovici de către Parlament, a condus la tensiuni separatiste, pe fondul cărora Rusia a anexat în luna martie peninsula Crimeea (sudul Ucrainei), generând cea mai gravă criză între Rusia și Occident de la încheierea războiului rece.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...