John Kerry vizitează Georgia și Ucraina înainte de summitul NATO

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Secretarul de stat american, John Kerry, a părăsit marți Statele Unite pentru a vizita Georgia și Ucraina, doi vecini ai Rusiei pe care Washingtonul vrea să îi asigure de sprijinul său înainte de summitul NATO din Polonia, transmite AFP.

Kievul și Tbilisi doresc să adere la Alianța Nord-Atlantică, deși forțele ruse țin sub ocupație o parte din teritoriile lor.

John Kerry se va întâlni miercuri la Tbilisi cu președintele Ghiorghi Margvelașvili, prim-ministrul Ghiorghi Kvirikașvili și lideri ai opoziției.

El va exprima sprijinul Washingtonului față de „aspirațiile euro-atlantice” ale Georgiei, a informat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby, referindu-se la dorința fostei republici sovietice de a deveni membru cu drepturi depline întâi al NATO, iar ulterior al Uniunii Europene.

Liderii NATO au promis Georgiei în 2008 că în viitor va fi primită în Alianța Nord-Atlantică.

Cel mai mare adversar al NATO, Rusia, ocupă în prezent două regiuni separatiste georgiene, Abhazia și Osetia de Sud, pe care Moscova le-a recunoscut ca țări independente.

Președintele rus, Vladimir Putin, se opune unei noi extinderi a NATO, în timp ce numeroși membri ai Alianței nu doresc să își asume riscuri de securitate pentru Georgia.

Joi, șeful diplomației americane va ajunge la Kiev unde va avea întrevederi cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko, și prim-ministrul Volodimir Groisman. Discuțiile lor se vor concentra asupra situației din estul țării, unde Kievul se confruntă cu o insurecție separatistă prorusă.

Potrivit acordului de la Minsk, încheiat în februarie 2015, Rusia trebuie să înceteze să îi mai sprijine pe rebelii separatiști și să respecte armistițiul, în schimbul, de partea ucraineană, al reformelor politice și autonomiei regiunilor.

Washingtonul a impus sancțiuni Rusiei după anexarea Crimeii de către Moscova în martie 2014, dar insistă, de asemenea, ca Ucraina să respecte acordul de la Minsk.

După aceste întâlniri, John Kerry va zbura vineri spre Varșovia unde se va alătura președintelui Barack Obama și altor lideri din țările membre NATO pentru summitul anual al Alianței.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...