Istoric rus: Ivan cel Groaznic n-ar fi fost atât de groaznic dacă „dușmanii” europeni nu l-ar fi descris așa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Istoricii din Rusia doresc să schimbe viziunea străinilor față de conducătorul lor, fie că este vorba de Vladimir Putin sau Ivan cel Groaznic.

Alexander Miasnikov, un istoric amator din Sankt Petersburg, este de părere că duşmanii l-au descris pe nedrept pe ţarul Ivan cel Groaznic ca fiind un despot criminal care şi-a lichidat duşmanii şi a invadat vecinii. Dușmanii în acest context sunt nimeni alții decât europenii, notează Wall Street Journal.

„A fost o campanie anti-Rusia. Este, de fapt, o poveste despre cum europenii susţin că la Moscova se află un lider groaznic”, spune Miasnikov.

Ivan cel Groaznic nu ar fi fost atât de groaznic şi de vină pentru această imagine ar fi „războiul informaţional“ dus de duşmanii europeni de la acea vreme, spune acesta.

Interesant este că istoricul amator a primit atenţia, dar şi susţinerea Kremlinului. O expoziţie organizată cu ajutorul lui Alexander Miasnikov, 60 de ani, a primit finanţare din partea guvernului şi chiar o vizită din partea preşedintelui rus Vladimir Putin.

Alţi istorici sunt de părere că viziunea lui Miasnikov la adresa trecutului este deformată şi chiar comandată politic.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...