(INFOGRAFIC) De ce Rusia lui Putin este mai slabă decât Uniunea Sovietică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Din momentul în care Rusia a invadat estul Ucrainei, au fost întocmite tot mai multe comparații între Rusia lui Putin și Uniunea Sovietică. Există o mulțime de nereguli vizavi de aceste comparații, pentru că imperiul sovietic nu a fost doar Rusia, scrie Michael Cembalest, director al strategiei de investiții din cadrul J.P.Morgan, potrivit Vox.

În contextul actual, comparațiile nu sunt însă tocmai exacte, dacă ne gândim că sub „Cortina de Fier” nu se află doar Rusia, ci un întreg bloc sovietic, din care s-au remarcat întotdeauna statele din Europa de Est, ca elemente cheie ale puterii Moscovei, comentează Cembalest.

Iar Putin nu se mai poate baza pe ele în același mod ca și predecesorii săi. Pentru a evidenția aceste diferențe, Michael Cembalest a analizat indicatorii economici ai fiecărei țări din fostele economii sovietice.

vfvd

Expertul a constatat că PIB-ul celorlalte țări din fostul bloc sovietic este aproximativ egal cu al Rusiei, iar volumul lor comercial este de 2,5 ori mai mare.

După cum se poate observă din tabel, „puterea economică” (PIB, investiții, cifra de afaceri etc) este pe partea fostelor republici care în prezent sunt în UE și NATO sau sub influența celor două, deci nu intră sub influența Kremlinului. Aliaţii Rusiei ocupă pondere mai mare în sectoare precum resurse naturale și teritoriu.

Deși Moscova are încă un anumit grad de influență asupra multor resurse naturale și unor terenuri arabile din perioada sovietică, totuși aspecte economice mult mai importante precum comerțul, sectorul bancar, proprietatea intelectuală au trecut de partea alianțelor occidentale.

Aceștia reprezintă niște indicatori destul de importanți, care arată cât de slabă este Rusia de astăzi fără acele state cheie din era sovietică, mai ales cele din Europa de Est, care au ales Occidentul.

„În timp ce Federația Rusă poate fi împinsă spre divergențe din ce în ce mai mari cu Occidentul, independența economică și politică a majorității țărilor din blocul sovietic de la începutul anilor ’90 nu face să apară riscul de reversibilitate sau de a fi incluse în URSS 2″, apreciază Cembalest.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...