Iată ce se întâmplă cu corpul tău după ce te laşi de fumat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fumători sau nefumători, cu toţii am aflat de-a lungul vremii cât de numeroase sunt efectele nocive ale acestui viciu asupra organismului nostru. Însă câţi dintre noi ştiu exact ce transformări uimitoare se petrec în corpul nostru atunci când decidem să spunem stop acestui viciu atât de perioculos?

Site-ul csid.ro arată ce se întâmplă cu corpul uman odată ce fumătorii renunță la acest grog.

Iată ce se întâmplă cu corpul tău…

  • la 20 de minute după ce ai renunţat la fumat: scad atât ritmul cardiac cât şi tensiunea arterială.
  • 12 ore după ce ai renunţat la fumat: nivelul monoxidului de carbon din sânge ajunge la cote normale.
  • la 2 săptămâni şi până la 3 luni după ce ai renunţat la fumat: circulaţia sângelui se îmbunătăţeşte, la fel şi funcţiile ficatului.
  • la 1 lună până la 9 luni după ce ai renunţat la fumat: nu mai tuşeşti atât de puternic şi nici nu ţi se mai taie respiraţia atunci când urci câteva trepte. Cilii din plămâni încep să îşi desfăşoare activitatea obişnuită, ajutând la curăţarea organelor şi la reducerea riscului de dezvoltare a infecţiilor.
  • la 1 an după ce ai renunţat la fumat: riscul apariţiei unor afecţiuni cardiace scade la jumătate.
  • la 5 ani după ce ai renunţat la fumat: riscul de apariţie a cancerului bucal, la gât, esofag sau vezică este redus la jumătate iar riscul cancerului cervical este la acelaşi nivel cu cel al unui nefumător. În plus, riscul de infarct scade, ajungând să îl egaleze pe cel al unui nefumător.
  • la 10 ani după ce ai renunţat la fumat: riscul de a muri de cancer de plămâni scade la jumătate comparativ cu riscul unui fumător. Riscul de apariţie a cancerului de laringe şi pancreas scade şi el.
  • la 15 ani după ce ai renunţat la fumat: riscul apariţiei afecţiunilor cardiace este acelaşi cu cel al unui nefumător.

Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...