Germania: Ultimele patru avioane Tornado se alătură misiunii împotriva Statului Islamic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ultimele patru din cele șase avioane de recunoaștere Tornado din cadrul misiunii militare germane împotriva organizației teroriste Statul Islamic (SI) în Siria au decolat marți spre baza aeriană de la Incirlik, în Turcia, informează DPA.

Două aparate au decolat la ora 08.30 GMT de la Jagel, nordul Germaniei, iar alte două și-au luat zborul 30 de minute mai târziu de la baza aeriană Buechel, din vestul țării. Primele două avioane de recunoaștere Tornado au ajuns la Incirlik pe 8 decembrie.

Luni, 111 membri ai forțelor aeriene germane — piloți, tehnicieni, personal la sol și specialiști în recunoaștere — au plecat de la Hamburg spre baza din Turia pentru a-și începe misiunea în Siria. Sosirea lor a crescut la 194 numărul membrilor misiunii germane împotriva Statului Islamic.

Bundestagul (camera inferioară a parlamentului Germaniei) a autorizat, pe 8 decembrie, desfășurarea de avioane de recunoaștere Tornado și a altor echipamente militare împotriva Statului Islamic, precum și trimiterea a până la 1.200 de militari care să contribuie la operațiunile internaționale împotriva SI în Siria și Irak.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...