(FOTO şi VIDEO) Silicon Forest din Siberia: Replica Rusiei în cursa globală a tehnologiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Situat în inima pădurii siberiene, la 30 de kilometri de oraşul Novosibirsk, Akademgorodok, cunoscut şi ca „Silicon Forest”, este cu siguranţă una dintre cele mai interesante replici ale Silicon Valley.

Cu 60 de ani în urmă, în cadrul unui proiect gândit de matematicianul Mihail Lavrentiev şi de Nikita Hrusciov, Uniunea Sovietică a încercat să facă din Akademgorodok („Oraşul Academic”) un ambiţios avanpost ştiinţific. Inginerilor şi cercetătorilor le-au fost oferite apartamente spaţioase, mâncare bună şi oportunitatea de a lucra la proiecte radicale, departe de ochii iscoditori ai regimului de la Kremlin, scrie Bloomberg.

Rezultatele au fost impresionante, iar domenii variind de la fuziune nucleară la biotehnologie au fost atinse de un val de inovaţii. La momentul său de vârf ca centru ştiinţific, locuiau aici 65.000 de cercetători.

Când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, la fel s-a întâmplat şi cu zidurile care ţineau oamenii de ştiinţă în Akademgorodok. Cei mai buni dintre ei au plecat în Occident, într-un masiv exod de creiere, iar oraşul ştiinţific şi-a pierdut vigoarea.

Nimic deosebit nu s-a mai întâmplat aici până în urma cu zece ani, când guvernul rus şi-a propus să transforme Akademgorodok într-un fel de paradis pentru start-up-uri.

Întors dintr-o vizită în India, ţară orientată spre dezvoltare tehnologică, Vladimir Putin s-a hotărât să facă din Akademgorodok noul centru de inovaţie al Rusiei. Decizia a generat un amestec de investiţii federale şi private în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari, scrie The Guardian.

Jurnalistul Ashlee Vance a vizitat de curând oraşul pentru a vedea cum arată acest pariu al Kremlinului în 2016. Cu o adunare diversă de specialişti, cu restaurante neobişnuite şi cu celebra banya de pe marginea lacului, este un nod de start-up-uri cu adevărat unic, ne arată Vance într-un reportaj publicat pe site-ul Bloomberg.

Pe lângă laboratoarele care continuă să funcţioneze în Akademgorodok, jurnalistul a găsit în inima oraşului, în campusul Academpark (Parcul Academic Tehnologic din Novosibirsk), o nouă generaţie de ingineri.

Academpark, care este practic o clădire avangardistă formată din două turnuri înclinate unite printr-un pasaj cu podea din sticlă, adăposteşte 300 de companii din domenii extrem de variate, de la aplicaţii pentru smartphone-uri şi scanere RMN portabile, la nano-ceramică şi grafică în mişcare pentru industria americană de divertisment.

Una dintre companiile din Academpark este Tion, care produce filtre de aer pentru spitale. Tion este ceea ce Vance numeşte un start-up siberian de succes şi, potrivit CEO-ului şi fondatorului companiei, Dmitry Trubitsyn, aceasta urmează să ajungă în perioada următoare în casele locuitorilor din China cu un dispozitiv care măsoară nivelul de poluare din aer.
3
Deasupra întinderii nesfârşite de mesteceni şi pini zboară uneori dronele companiei Optiplane, care îşi are de asemenea reşedinţa în Academpark. Situaţia unei companii de drone din Siberia este diferită de cea a unei companii similare din San Francisco.
123
„Este o provocare să lansezi un start-up care construieşte drone în Rusia, ca urmare a constrângerilor legale, a mentalităţii clienţilor”, spune Kirill Yakovchenko, fondatorul şi CEO-ul Optiplane.
Akademgorodok
Însă „drona Optiplane se ridică de la sol datorită inteligenţei şi pasiunii inginerilor companiei. Rămâne de văzut ce vor aduce următorii 60 de ani pentru ‘Pădurea de Silicon'”, încheie Vance.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...