(FOTO) Cuvântul anului 2015 este un emoticon, potrivit editorilor Dicţionarului Oxford

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un emoticon – o pictogramă utilizată pentru a exprima în conversaţiile online diverse stări şi sentimente – care descrie „un chip cu lacrimi de bucurie” a fost ales cuvântul anului 2015 de editorii Dicţionarului Oxford, o publicaţie de referinţă a limbii engleze.

Editorii Dicţionarului Oxford au citat dezvoltarea explozivă a „culturii emoticonului” în ultimele 12 luni, ca motiv ce a stat în spatele deciziei de a desemna „chipul cu lacrimi de bucurie” drept cuvânt al anului 2015.

„Trăim timpuri în care scrierea cu alfabetul tradiţional întâmpină mari dificultăţi în a satisface cerinţele comunicării din secolul al XXI-lea, bazate pe viteză şi caracteristici vizuale”, a declarat Casper Grathwohl, preşedintele editurii Oxford University Press.

„Chip cu lacrimi de bucurie” a fost cel mai utilizat emoticon din lume în acest an, potrivit unui studiu realizat de Oxford University Press şi SwiftKey, o companie specializată în tehnologie pentru telefoanele mobile.

În 2015, acest emoticon a fost utilizat de patru ori mai mult decât în 2014. În Marea Britanie, „chip cu lacrimi de bucurie” a fost utilizat în 20% din totalul mesajelor care au inclus astfel de simboluri.
â


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...