(FOTO) Cum arată palatul ministrului rus al Apărării

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fondul de luptă împotriva corupției, creat de opozantul rus Alexei Navalnîi, a descoperit şi prezentat lumii „palatul” de pe Rubliovka al ministrului apărării din Rusia, Serghei Șoigu, în valoare de 18 milioane $.

Terenul este format din două parcele – 1.768 mp și 7.232 de metri pătrați (în total 9000 de metri pătrați) aflate în cel mai select cartier – Barvikha, se spune pe site-ul lui Navalnîi.

Terenurile au intrat în posesia familiei Soigu în luna noiembrie 2009, fiind cumpărate de studenta Xenia S. Şoigu – fiica lui Serghei Șoigu, la acea vreme şeful Ministerului pentru Situații de Urgență. Xenia tocmai îşi făcuse majoratul (18 ani) și, prin urmare, proprietatea putea să nu fie trecută în declarația de avere al tatălui său.
Palat-Soigu2
„De unde are o studentă în vârstă de 18 ani suma de 9 milioane de dolari pentru tranzacţia cu terenurile? Este clar o întrebare pentru procuratură”, susţine Gheroghii Alubrov, investigatorul Fondului anticorupţie.

Apoi, terenurile ajung la cetăţeanca Elena Antipina. Această femeie misterioasă este de fapt cumnata lui Șoigu şi mătuşa Xeniei. Din motive de înţeles în cazul unui demnitar corupt, pe numele lui Antipina au fost trecute cele două terenuri şi casa.

Însă înainte de transferul proprietăţii către mătuşa sa, Xenia Şoigu a mai investit cel puţin 9 milioane de dolari pentru construcţia palatului.
Palat-Soigu3
În același timp, în conformitate cu declaraţiile de avere ale familiei Şoigu din 2010 – 2012, bugetul familiei Șoigu a fost de doar 173 de milioane de ruble.

„În principiu, o sumă frumuşică, dar insuficientă pentru cumpărarea unui hectar de pământ în cea mai selectă zonă a cartierului de elită Rubliovka. În plus, în 2012, soția lui Şoigu a mai cumpărat un apartament de 217,6 mp în complexul rezidenţial de elită „Sparrow Hills „- declară colegul lui Navalnîi, adăugând că un apartament cu această suprafaţă costă între 103 şi 223 milioane de ruble.
Palat-Soigu4
„Evident că această casă (în Barvikha) este rezultatul activităților de corupţie ale ministrului Șoigu” – conchide Alubrov.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...