„Războiul este o chestiune mult prea serioasă pentru a putea fi lăsat pe seama forțelor armate” – postula în urmă cu peste un secol prim-ministrul francez George Benjamin Clemenceau, un adevăr confirmat, din nefericire, de zecile de conflicte care au avut loc numai în secolul XX. Astăzi, chiar dacă înarmările statelor pare să se fi redus, mai ales odată cu încheierea Războiului Rece și căderea blocului comunist, cele mai multe țări păstrează încă armate uriașe (numai China poate mobiliza peste 1,6 milioane de soldați în orice moment). Și totuși, chiar dacă mulți consideră armata o necesitate, există și excepții… Mai jos vă prezentăm o listă a țărilor care nu dețin niciun fel de forță militară deși, chiar și în cazul lor, există un plan de rezervă care să le ofere protecție în cazul unei conflagrații.
Insulele Solomon
Încă de când a intrat sub protectorat britanic în anul 1893, statul oceanic nu a avut o forță militară proprie. Rolul acesteia a fost preluat de Marea Britanie, cel mai bun exemplu fiind perioada celui de al doilea Război Mondial, atunci când numeroase trupe britanice au fost staționate pe Insulele Solomon. Nici după obținerea independenței lucrurile nu s-au schimbat, iar în perioada tulbure a conflictelor etnice dintre anii 1998 – 2006, a fost nevoie ca Noua Zeelandă și Australia să intervină și să restabilească pacea în această țară.
Părțile beligerante au fost dezarmate, iar în prezent forțele polițienești din Insulele Solomon sunt singurele capabile să asigure ordinea internă precum și paza granițelor. Nu există nici măcar un protector oficial pentru Insulele Solomon, deși un acord între Insulele Solomon și Australia a fost semnat recent, aceasta din urmă obligându-se, în schimbul unor plăți, să ofere sprijin armat în cazul unui eventual război.
Costa Rica
Chiar dacă micul stat din America Centrală a avut o armată regulată până la jumătatea secolului XX, astăzi el face parte din categoria exclusivistă a statelor care nu dețin o formă militară. Decizia îi aparține fostului președinte, Jose Figueres Ferrer, cel ce a abolit toate structurile militare costa-ricane în anul 1948, din cauza războiului civil care a dus la moartea a circa 2.000 de persoane.
Pentru a-și întări decizia, președintele a dărâmat atunci zidurile celui mai important centru militar din țară, Cuartel Bellavista. În prezent, siguranța internă este asigurată de Fuerza Publica, poliția locală, cea care este răspunzătoare și pentru paza granițelor. Grație Tratatului Inter-American de Asistență Reciprocă la care a aderat în anul 1947, Costa Rica se poate bucura de ajutorul a nu mai puțin de 21 de țări americane, printre care și SUA. Tratatul prevede că în cazul în care una dintre țările semnatare este amenințată, celelalte să îi asigure acesteia, neîntârziat, suport militar.
Samoa
Fără a cunoaște conflicte majore de-a lungul istoriei sale, Samoa se bazează astăzi pe relațiile de prietenie cu vecinii săi, chiar și în cazul unui eventual, dar puțin probabil, conflict armat. Asemenea celorlalte țări care nu dețin o armată, Samoa are, în schimb, o forță polițienească.
Chiar și așa, îndatoririle care revin unei armate profesioniste sunt departe de ceea ce poate realiza o forță polițienească statală. Samoa a semnat un tratat de prietenie cu Noua Zeelandă în anul 1962, tratat prin care ultima oferă ajutor militar de orice natură în cazul unui conflict. Acordul, însă, este considerat de mulți ambiguu, criticile vizând o stipulație care permite oricăreia dintre cele două ţări să renunţe la beneficiile tratatului oricând doreşte.
Palau
În ciuda faptului că nu deţine o armată profesionistă, statul Palau se bucură de asistenţa unei forţe poliţieneşti solide ale cărei atribuţii includ, printre altele, chiar şi protecţia ţării în faţa unei invazii străine.
Evident, însă, că acest stat nu se putea baza doar pe încrederea oamenilor de ordine, astfel că Palau și-a asigurat granițele încheind un tratat, în anul 1983, cu Statele Unite ale Americii. Tratatul prevede ca SUA să asigure asistență militară totală în orice situație în care suveranitatea statului Palau este amenințată, devenind în acest mod protectorul de facto al micului stat.
Andorra
Poate nu o să vă vină să credeți dar Andorra, o țară a cărei armată număra 10 oameni în anul 1914, a declarat război Germaniei și a participat la Primul Război Mondial alături de forțele aliate. Participat este impropriu spus pentru că insignifianta armată a Andorrei nu a avut nicio relevanță în vreuna dintre luptele așa numitului Mare Război. Mai mult, atunci când Germania a fost învinsă, Andorra nici măcar nu a fost invitată la negocierile de pace care au avut loc, la sfârșitul războiului, la palatul de la Versailles.
În 1931, grupul de bărbați care cu greu putea fi numit armată a fost desființat, locul său fiind luat de Poliția Națională Andorreză, o forță internă compusă din 240 de polițişti. Și totuși, Andorra are nu mai puțin de 3 protectori importanți. Franța și Spania și-au manifestat intenția de a asigura suveranitate Andorrei chiar și prin forță armată în fața oricărei agresiuni venite din exterior sau chiar din interior. De altfel, în anul 1933, armata franceză s-a văzut nevoită să intervină pentru a pune capăt tensiunilor care degeneraseră în acte de violență în Andorra. Celor două puteri militare europene li se alătură și NATO, forțele armate ale acestei organizații fiind gata să intervină în orice moment pentru a asigura liniștea andorrezilor.
Grenada
Încă din momentul invaziei americane din anul 1983, statul Grenada din Marea Caraibelor nu a mai avut o forță armată. Intervenția SUA a venit atunci pe fondul apropierii guvernului grenadez de Cuba și URRS, acesta manifestându-și fățiș opțiunile socialiste. Prim-ministrul Maurice Bishop a fost executat iar Grenada a devenit un stat cât se poate de democratic, fără a avea însă o forță armată.
De aproape 3 decenii, Grenada se bazează doar pe forța polițienească și pe un precar Sistem de Protecție Regională. Și cum nu există niciun protector oficial al micului stat caraibian, acesta este nevoit să se încreadă în ajutorul vecinilor săi: Antigua&Barbuda, Dominica, Saint Kitts& Nevis, Saint Lucia, Saint Vicent&Grenadine sau Barbados. Este greu de crezut, însă, că aceste țări vor putea furniza ajutor militar în cazul unei posibile invazii atâta vreme cât nici ele nu dețin forțe armate impresionante sau un sistem defensiv profesionist. În acest caz, Grenada nu se va putea baza decât pe mai vechiul său oponent, Statele Unite ale Americii.
Insulele Marshall
Chiar dacă prin Pactul de Liberă Asociere dini anul 1983, Insulele Marshall și Statul Federal Micronezia au devenit țări suverane, toate cele trei națiuni se află sub protectorat american. Aceasta înseamnă că Statele Unite ale Americii sunt obligate să asigure granițele celor trei state, în cazul unei agresiuni, ca și cum ar fi propriile sale granițe.
Și cu toate acestea, doar Insulele Marshall nu dețin o forță armată. De altfel, guvernul din această țară susține că îndatoririle apărării nu îi revin, ele fiind o responsabilitate a guvernul de la Washington. În schimb, Insulele Marshall dețin o forță polițienească de redusă, suficiență, care asigură liniștea cetățenilor din interiorul țării.
Liechtenstein
La fel ca și alte exemple din acest clasament, Liechtenstein și-a abolit propria armată, și asta încă din anul 1868, imediat după încheierea războiului austro-prusac. Motivul? O armată necesită prea multe cheltuieli pe care țara nu și le poate permite. Chiar dacă alte state europene au sugerat guvernului din Liechtenstein să își înființeze o altă armată, autoritățile nu au putut găsi fondurile necesare unei asemenea instituții.
Pentru a păstra liniștea în interiorul acestui microstat, există totuși o forță polițienească numită Poliția Națională a Principatului Liechtenstein. Curios este faptul că mica națiune europeană nu are niciun protector oficial. Au existat voci care au susținut că Elveția s-a obligat să trimită trupe în cazul unui conflict armat, însă cele două țări nu au confirmat, nici nu au negat, existența unui asemenea tratat.
Nauru
Nauru, cel mai mic stat insular din lume, cu o suprafață de numai 21 de kilometri pătrați, este unic în multe feluri. Țara este atât de mică încât nu își permite să aibă nici măcar o capitală, cu atât mai mult o armată care să o apere.
Există totuși o mică forță polițienească ce veghează la bunul mers al lucrurilor. Nauru, un minuscul stat micronezian, se bazează exclusiv pe exportul de fosfat, și păstrează legături strânse cu Australia și celelalte state componente ale Microneziei. Între Nauru și Australia există chiar un pact prin care cea de a doua se obligă să o sprijine armat pe prima ori de câte ori situația o cere. Tratatul a fost confirmat în anul 1940, atunci când marina australiană a atacat navele germane ce asediau Nauru.
Vatican
Răsfoind lista țărilor de mai sus, aproape că este de la sine înțeles că Vaticanul, cel mai mic stat al lumii, nu deține „de jure” o armată proprie. În fapt, au existat numeroase grupări militare create de-a lungul timpului care să apere Vaticanul și, mai ales, pe Papă, cea mai importantă dintre acestea fiind Garda Palatină. Aceasta a fost, însă, desființată în anul 1970, responsabilitatea apărării Pontifului revenind simbolicei Gărzi elvețiene.
Există, de asemenea, și un corp al Jandarmeriei, dar acesta este considerat, mai degrabă, o forță civilă decât una militară. Și cum Vaticanul se află în Roma, fiind înconjurat complet de Cetatea Eternă, Italia este responsabilă cu apărarea sa. În prezent, Italia deține o forță armată de aproape 200.000 de oameni, dintre care peste 40.000 activează numai în marină.