Foştii prizonieri sovietici de război vor primi o prestaţie financiară de la statul german

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Foştii prizonieri sovietici de război vor primi o prestaţie financiară simbolică de recunoaştere din partea Bundestag-ului german. Este vorba despre foştii soldaţi ai forţelor armate sovietice, care în timpul celui de-al doilea război mondial, în perioada 22 iunie 1941-8 mai 1945, au fost prizonieri de război şi s-au aflat în detenţie germană.

Potrivit Ambasadei Germane la Chişinău, prestaţia unică va fi în mărime de 2500 de euro. Prestaţia nu se va elibera în baza pretențiilor juridice, nu poate fi acordată terţilor sau succesorilor foştilor prizonieri. Cererea poate fi depusă doar de către persoana afectată sau de către un mandatar al acesteia, potrivit IPN.

Termenul pentru depunerea cererilor în acest an este 30 septembrie 2017. După expirarea acestui termen cererile nu vor mai fi acceptate. Formularele de cerere în limbile germană, engleză şi rusă, precum şi informaţii suplimentare pot fi găsite pe pagina Oficiului Federal pentru Servicii Centrale şi Probleme Patrimoniale Ne-rezolvate.

Cererile, la fel, vor fi depuse în scris la Oficiul Federal de la Berlin. Misiunile diplomatice germane de asemenea pot prelua cererile spre a le transmite mai departe.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, la sfârșitul anului 2016 în Republica Moldova erau 1271 de veterani ai celui de-al doilea război mondial. Ministerul nu deţine date despre numărul foştilor prizonieri de război care s-au aflat în detenţie germană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...