După ce au fost interziși în Polonia, „Lupii Nopţii”, motocicliştii lui Putin, au ajuns la Viena

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Lupii Nopții”, grupul de motocicliști apropiat de președintele rus Vladimir Putin, au ajuns la Viena, după ce iniţial le-a fost refuzat accesul în Uniunea Europeană.

Motocicliştii vor să refacă drumul Armatei Roşii prin Europa şi speră să ajungă în Berlin pe 9 mai, atunci când ruşii sărbătoresc victoria în faţa Germaniei Naziste.

„Lupii Nopţii” sunt acuzaţi de implicare în anexarea Peninsulei Crimeea, acţiune condamnată de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Grupul de motociclişti a plecat săptămâna trecută de la Moscova şi speră să ajungă pe 9 mai la Berlin. Iniţial, au fost opriţi la graniţa dintre Belarus şi Polonia, deoarece autorităţile de la Varşovia consideră călătoria o provocare. Alte ţări au fost însă mai permisive.

Potrivit grănicerilor polonezi, celor 10 motocicliști le-a fost interzis accesul din cauza că „nu au întrunit condițiile necesare intrării și șederii în țară”.

„Lupii Nopţii” din Rusia, consideraţi de unii omologii „Hell’s Angels” din Statele Unite, sunt aliaţi apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin. Liderul rus a fost fotografiat în mai multe rânduri pe un Harley-Davidson, la evenimente organizate de clubul ultranaţionalist.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...