Dodon, după întâlnirea cu Tapiola: UE nu condiționează semnarea acordului cu Uniunea Eurasiatică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Uniunea Europeană nu condiționează și nu se poate expune împotriva semnării de către Republica Moldova a unor acorduri, inclusiv a celor de liber schimb cu alte state sau uniuni, care nu contravin Acordului de Asociere cu UE. Cel puțin aceasta i-ar fi spus șeful Delegației Uniunii Europene la Chinișău, Pirkka Tapiola, președintelui Igor Dodon, în cadrul unei întrevederi de astăzi.

Potrivit șefului statului, în cadrul întrevederii cei doi au discutat mai multe subiecte legate de situația politică, socială şi economică actuală din ţara noastră. „În mod special am discutat despre semnarea Memorandumului de colaborare Republica Moldova – Uniunea Euroasiatică și eventuala obținere de către Moldova a statutului de stat-observator în UEEA, subiect care urmează a fi examinat pe data de 14 aprilie la Bișkek, în cadrul Consiliului Economic Euroasiatic Suprem”, a menționat Dodon ca urmare a întrevederii.

Acesta susține că a reiterat poziția sa fermă că „Moldova trebuie să aibă relații bune atât cu partenerii noștri din Vest, cât și cu cei din Est”. „În primul rând, noi vom proteja și promova interesul cetățenilor noștri, a producatorilor autohtoni”, a spus Dodon.

La fel, președintele țării a menționat că pledează pentru continuarea dialogului și extinderea relațiilor de colaborare bilaterală în interes comun.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...