Cupola de aur a Catedralei Ortodoxe de pe malurile Senei din Paris strălucește în soare. Construită de guvernul rus ca parte a unui nou centru cultural și spiritual, ea are vedere spre cartierul plin de clădiri guvernamentale și ambasade, scrie Andrew Higgins, editorialistul The New York Times.
Picanteria amplasamentului „centrului cultural” este faptul că acestea se află în imediata apropiere de „palatul de secol XIX, în care o lungă perioadă de timp au fost păstrate multe dintre secretele cele mai mari ale președintelui francez”. Pentru a obține autorizaţie pentru construirea unui astfel de „Sobor”, Kremlinul a fost nevoit să facă mulți ani lobby la guvernul francez – și nu e de mirare: nu departe de aici „sunt atât de multe locuri „mișto” de spionat”, încât serviciile secrete franceze, aflând despre intențiile Moscovei, au fost serios îngrijorate că „Vladimir Putin, un fost ofiţer KGB, are în cap nu numai stabilirea de contacte religioase”, scrie Higgins.
Cu toate acestea, îngrijorarea cu privire la posibila utilizare a centrului cultural ca un „paravan de interceptări” este oarecum umbrită de un rol și mai nedorit – cel de a servi, „în inima Parisului, capitala unei republici franceze laice, ca simbol de greutate al puterii nu numai militare dar, de asemenea, al puterii religioase a Rusiei”, afirma autorul.
Potrivit jurnalistului, instrumentul favorit al Moscovei pentru răspândirea influenței sale a fost dintotdeauna tancul și tunul, dar Vladimir Putin a mobilizat mai nou şi credința. „Biserica Ortodoxă Rusă este un oponent fățiș al homosexualității, precum și al oricăror încercări de a pune drepturile individului deasupra drepturilor familiei, comunității sau națiunii – ajută să înfățișeze Rusia drept aliat natural al tuturor celor care tânjesc după o lume mai puțin liberală, liberă de valul globalizării, multiculturalismului și drepturilor femeilor și homosexualilor, care dislocă tradiția”- spune editorialistul New York Times.
Alianța strânsă între Biserica Ortodoxă Rusă și Kremlin s-a dovedit un instrument deosebit de puternic în „fostele teritorii sovietice”: de exemplu, în Moldova, unde cei mai înalţi clerici loiali Moscovei s-au opus neobosit integrării țării în comunitatea occidentală, dar și în Muntenegru, unde preoții au condus eforturile de a submina intenţia conducerii țării de aderare la NATO.
Dar religia l-a ajutat pe Putin să fie auzit și în Occident – și chiar în foarte seculara Franță. Semnul cel mai evident al acestei politici a devenit „centrul spiritual” finanțat de Kremlin, care este acum atât de strâns asociat cu Putin, încât fostul ministru francez al Culturii, Frederic Mitterrand, a propus să-i dea numele de Sf. Vladimir”, observă autorul ironic.
Un atac și mai agresiv al Ortodoxiei ruse asupra Europei a avut loc la Nisa (Franța), unde enoriașii săi, în luna februarie a acestui an, au încercat să captureze un vechi cimitir ortodox. Incidentul cu cimitirul este doar un episod din campania rusească de revendicare a proprietăţilor descendenţilor aristocraţiei şi albgardiştilor ruşi, fugiţi din Rusia bolşevică.
Așa cum a spus într-un interviu președintele Asociației Culturale Ortodoxe Ruse de la Nisa, Alexis Obolensky, Biserica Ortodoxă Rusă „mută pionii și aici, și peste tot”, dorind să arate că există o singură Rusie, iar această Rusie este a lui Putin”.
Asociația este înfiinţată de descendenții migranților albi (albgardişti – foștii luptători anti-comunişti din perioada constituirii URSS) care se opun Bisericii Ruse și este supusă Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. În 2013, ultima a pierdut controlul asupra Catedralei ortodoxe Sfântul Nicolae din Nisa, în favoarea Bisericii Ortodoxe Ruse, care acum numeşte propriii preoți și organizează diverse proiecte menite să „îmbunătățească relațiile dintre Franța și Rusia”.
Campania Moscovei de ocupare a edificiilor ridicate în timpul Imperiului Rus, biserici și cimitire și aruncarea afară a credincioșilor patriarhului de la Constantinopol, fac parte dintr-o „inițiativă mai ambițioasă a Kremlinului de a se prezenta ca moștenitorul de drept al „Sfintei Rusii” și apărător al valorilor tradiționale faţă de ereziile decadente, în special – democrația liberală promovată de SUA și, așa cum se spune adesea în Rusia, „Gayropa”.
Spre deosebire de Biserica Catolică, subordonată unui singur lider, Ortodoxia este fragmentată într-o duzină de biserici autonome, dintre care cea mai mare este Biserica Ortodoxă Rusă. De ea aparțin nu numai creştinii ortodocşi din Rusia, ci și cei din „noile state fragile” ale Europei.
Unul dintre aceste state este Moldova, care deşi este independentă de un sfert de secol, în termeni religioși rămâne dependentă de clericii de la Moscova. Astfel, Biserica Ortodoxă Rusă a numit în funcția de episcop al Bălților pe Marcel Mihăescu – un conservator profund, lider religios care s-a opus apropierii țării de UE din cauza că Europa a condiţionat statutul fără viză de emiterea pașapoartelor biometrice, pe care el le numește „satanice”. În plus, Mihăescu a încercat să împiedice adoptarea legii privind protejarea dreptului la muncă a reprezentanților orientării sexuale non-tradiționale, spunând că o astfel de măsură ar putea afecta relațiile dintre Moldova și „Maica Rusia”.
Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă iau măsuri similare pentru a contracara extinderea drepturilor homosexualilor și în Europa de Vest. De exemplu, a înfiinţat la Paris „Institutul Democrației și Cooperării” ce susţine pe adversarii legii adoptate de Franța în 2013, care autorizează căsătoria între persoane de același sex. „Institutul” organizează conferințe „pro-familie” și promovează Rusia și Ortodoxia ca „apărători ai valorilor creștine în întreaga Europa”.
Ce rol va juca noul „centru cultural rusesc” din Paris – nu este încă clar, dar oamenii care au studiat metodele lui Putin prezic că acesta va servi drept o „portavoce pentru difuzarea viziunii sale asupra lumii”, spune Higgins. Într-un interviu acordat de Michel Eltchaninoff, autorul cărții „În capul lui Vladimir Putin”, acesta susţine că centrul va fi „un bastion al celeilalte Europe, Europa anti-democratică, ultraconservatoare, în inima unei țări liberale și laice”.
„Bastionul” va cuprinde patru clădiri – Catedrala, o școală, un complex de săli de conferințe și centrul cultural propriu-zis. Proprietarul nu este Biserica Ortodoxă Rusă, ci Kremlinul.
Moscova a încercat să construiască un templu impresionant la Paris „încă din 1917, când principala catedrală ortodoxă a orașului – Catedrala Alexander Nevsky – s-a despărțit de Biserica Ortodoxă Rusă și s-a alăturat Patriarhiei de la Constantinopol. Chiar și Iosif Stalin și Nikita Hrușciov, care erau dușmanii religiei, au încercat să-l convingă pe Charles de Gaulle să transfere Soborul din Paris către Moscova, dar De Gaulle nu a fost de acord. Ca rezultat, credincioșii fideli Patriarhiei Moscovei au trebuit să-şi satisfacă nevoile religioase într-unul din garajele din Paris.
Sub Vladimir Putin, Moscova a început din nou o vastă ofensivă pentru redobândirea proprietăţilor țariste şi ale emigraţiei albe.