Coronavirus – Un prim caz, confirmat în Africa de Sud

by D M
Distribuiti mai departe...

Autorităţile din Africa de Sud au anunţat joi că au identificat un prim caz de infectare cu noul tip de coronavirus pe teritoriul acestei ţări, un bărbat în vârstă de 38 de ani care a călătorit recent în Italia, informează AFP.

Bărbatul în cauză şi soţia lui au făcut parte dintr-un grup de 10 persoane care s-au întors în Africa de Sud duminică, a precizat ministrul sud-african al Sănătăţii, Zweli Mkhize.

Pacientul a consultat un medic generalist din provincia sud-africană KwaZulu-Natal în ziua următoare din cauza unor simptome care includeau febră, dureri de cap, dureri în gât şi tuse, a precizat ministrul Mkhize într-un comunicat.

„Pacientul a fost plasat în izolare începând din data de 3 martie. La fel şi medicul său”, a adăugat ministrul sud-african.

Africa de Sud urmează să evacueze în zilele următoare aproximativ 180 de cetăţeni ai săi aflaţi în oraşul chinez Wuhan, epicentrul epidemiei cauzate de noul tip de coronavirus. Oficial, niciunul dintre rezidenţii sud-africani nu a fost contaminat, dar ei vor fi plasaţi în carantină timp de trei săptămâni imediat după ce vor sosi în Africa de Sud, au anunţat autorităţile locale.

Înainte de anunţarea acestui prim caz confirmat pe plan local, doar doi cetăţeni sud-africani, membri ai echipajului de pe vasul de croazieră plasat în carantină în Japonia, au fost infectaţi cu noul tip de coronavirus. În prezent, ei au o stare de sănătate bună şi urmează să revină în curând în Africa de Sud.

AGERPRES


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...