Cel puţin 80 de insurgenţi au murit în confruntările din estul Ucrainei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puţin 80 de rebeli proruşi au murit, iar alţi aproximativ 100 au fost răniţi în confruntările produse joi în estul Ucrainei, anunţă Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.

Cinci militari ucraineni au murit în confruntările din oraşul Marinka, situat la 30 de kilometri de bastionul separatist Doneţk.

Zeci de tancuri şi alte vehicule blindate sunt în zona oraşului Marinka, a confirmat OSCE.

Confruntările militare s-au intensificat, începând de miercuri, în estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţii separatişti proruşi.

Peste 6.400 de persoane au fost ucise în Ucraina de la începutul conflictului armat, în aprilie 2014, potrivit ONU.

Rebeliunea din cele două regiuni estice ale Ucrainei a izbucnit după ce fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere în urma unor proteste sângeroase, la Kiev.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...