Boris Johnson nu va deveni lider al Partidului Conservator şi nici premier al Marii Britanii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Boris Johnson, unul dintre liderii grupului favorabil ieşirii Marii Britanii din UE, a exclus posibilitatea de a candida pentru funcţia de lider al Partidului Conservator şi implicit de a deveni prim-ministru.

Într-o declarație surprinzătoare, făcută la Londra, Johnson a spus că el nu este persoana adecvată pentru a-și asuma responsabilitatea guvernării. El a susținut că a condus capitala Marii Britanii în timpul revoltelor, furtunilor și atacurilor teroriste, adăugând că Londra este capitala numărul unu la nivel mondial ca destinație turistică.

„Trebuie să vă spun, prietenilor care aţi aşteptat cu loialitate acest discurs, că m-am consultat cu colegii şi, în contextul situaţiei politice actuale, am ajuns la concluzia că nu sunt persoana care să fie premierul Marii Britanii. Rolul meu va fi să ofer toată susţinerea viitoarei administraţii conduse de Partidul Conservator pentru a mă asigura că vom îndeplini în mod adecvat mandatul oferit de cetăţeni la referendum şi pentru a promova agenda în care cred, de a fi alături de locuitorii uitaţi ai acestei ţări”, a declarat Boris Johnson, citat de ziarul The Guardian.

„Dacă vom proceda în acest mod, dacă vom investi în copiii noştri şi le vom îmbunătăţi şansele în viaţă, dacă vom continua să alimentăm motoarele mobilităţii sociale, dacă vom construi pe baza moşteririi reformatoare a lui David Cameron, dacă vom investi în infrastructură şi vom urmări o abordare conservatoare sensibilă a unei naţiuni care simultan reduce taxele şi stimulează companiile, cred că această ţară poate câştiga şi că putem fi extraordinari, mai buni decât pană acum”, a subliniat Johnson.

Boris Johnson a renunţat să candideze pentru un nou mandat de primar al Londrei şi a fost unul dintre liderii grupului politic favorabil ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. După referendum, pe fondul polemicilor, Boris Johnson a devenit din ce în ce mai contestat în demersul de a deveni lider al formaţiunii şi implicit premier în locul lui David Cameron.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...