Bloomberg: Putin ar putea să se confrunte în 2-3 ani cu o serioasă criză financiară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să scape de o capcană a datoriilor guvernelor regionale care s-au dublat în cinci ani la 2.400 miliarde de ruble (42 miliarde dolari), amplificând riscul ca în doi-trei ani să aibă nevoie de fonduri de salvare de la bugetul federal, aflat deja în deficit.

Un exemplu poate fi regiunea Ciukotka, teritoriu separat de Alaska de o strâmtoare, unde guvernul local a acumulat datorii echivalente cu 144% din venituri, cel mai ridicat nivel din Rusia, potrivit datelor Standard&Poor’s citate de Bloomberg și Mediafax.

Regiuni pornind din Belgorod, de lângă Ucraina, şi până la trei republici din nordul Caucazului provoacă la rândul lor îngrijorare, cu datorii de peste 100%.

Primele cerute de investitorii în obligaţiuni municipale ruseşti, faţă de obligaţiunile guvernului fedeeral, se află la cel mai ridicat nivel din peste o lună şi cu 1,03 puncte procentuale peste media anului trecut, potrivit datelor UralSib Capital.

Preşedintele Putin trebuie să detensioneze o situaţie declanşată în 2012, când a decretat creşterea cheltuielilor sociale. Decizia a contribuit la dublarea datoriilor celor peste 80 de regiuni ale Rusiei la 2.400 de miliarde de ruble (42 miliarde dolari) în ultimii cinci ani.

Presiunea asupra finanţelor autorităţilor regionale va ajunge la un nivel critic în următorii doi-trei ani, amplificând riscul de a avea nevoie de programe de salvare din partea guvernului federal, care a trecut la rândul său pe deficit din 2010, se arată într-o analiză a S&P.

„Un default al unei regiuni mari ar putea bloca accesul pe piaţă al Ministerului de Finanţe. În prezent, guvernul federal are posibilitatea să ajute regiunile. În trei ani ar putea fi resurse mai puţine, în timp ce datoriile regiunilor ar putea fi mai mari, ceea ce ar provoca riscuri mai mari”, a declarat Karen Vartapetov, director asociat la biroul S&P din Moscova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...