Belgia va aloca încă 400 de milioane de euro în lupta contra terorismului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Belgia va aloca încă 400 de milioane de euro în lupta contra terorismului, cu accent pe combaterea discursului radical și bazat pe ură, pe identificarea potențialilor extremiști și pe dezvoltarea serviciilor de informații, a anunțat joi premierul belgian Charles Michel, relatează Reuters.

Într-un discurs în Camera Reprezentanților (camera inferioară) a parlamentului federal belgian, Charles Michel a declarat că Belgia va introduce o serie de măsuri de securitate ca urmare a atentatelor teroriste comise vinerea trecută la Paris și soldate cu 129 de morți și 352 de răniți, conform unui bilanț provizoriu, potrivit Agerpres.

Printre aceste măsuri figurează încarcerarea luptătorilor jihadiști la revenirea lor din Siria și închiderea lăcașurilor de cult nerecunoscute.

Șeful executivului federal belgian, care a fost aplaudat inclusiv de deputații din opoziție la anunțarea acestor măsuri, a evocat „lupta democraților contra dușmanilor libertății”. „Fanatismul este o otravă care distruge, o otravă care divizează”, a subliniat Michel.

În intervenția sa, el a insistat pe nevoia de concentrare a eforturilor pe identificarea amenințării. „Locul jihadiștilor ce revin (în Belgia) este în închisoare”, a accentuat prim-ministrul Belgiei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...