Avertisment din Franţa: Aproape toate ţările din UE ar putea vota să iasă din Uniune

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproape toate ţările din UE ar putea urma exemplul Marii Britanii votând să părăsească Uniunea, a avertizat parlamentarul francez Philip Cordery, care se ocupă de relaţii europene în partidul lui Francois Hollande.

Cordery susţine că pe continent există percepţia destul de răspândită că UE se îndreaptă în direcţia greşită, adăugând că euroscepticismul şi populismul sunt în creştere peste tot, relatează The Independent.

Citeşte şi: (INFOGRAFICE) Ţările europene cele mai vulnerabile în faţa unor revolte anti-UE. Cum stă România

„Cred că ceea ce s-a întâmplat la referendumul din UK s-ar putea întâmpla în aproape fiecare ţară din Uniunea Europeană, cu excepţia celor în care niciun prim-ministru nu ar fi atât de iresponsabil încât să ceară un referendum”, a declarat parlamentarul la un eveniment politic.

„Dacă aruncăm astăzi o privire, euroscepticismul este în creştere peste tot, mişcările populiste sunt în creştere peste tot în Europa”, a adăugat Philip Cordery.

Cordery, care este pe jumătate britanic şi a fost secretarul general al Partidului Socialiştilor Europeni, a precizat că politicile UE sunt deseori incoerente şi că un deceniu de austeritate a slăbit încrederea oamenilor în proiectul european.

„Suferim de zece ani de pe urma politicilor dure de austeritate la nivel european, iar oamenii nu văd progresul UE în ceea ce priveşte joburile, economia şi societatea”, a arătat el.

„Regret decizia pe care a luat-o poporul britanic, dar nu putem să nu o respectăm, deoarece acest lucru ar fi dramatic pentru creşterea populismului în Europa. Dacă voinţa poporului nu e respectată, nu ar face decât să-i crească puterea”, a subliniat parlamentarul francez.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...