Avantajul militar al SUA, tot mai mic de la an la an

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Avantajul militar comparativ al Statelor Unite ale Americii a început să se erodeze în ultimii ani, în timp ce țara se confruntă cu provocări multiple și simultane la adresa securității, relevă noua strategie militară națională a SUA pentru 2015, prezentată miercuri de Pentagon, relatează DPA.

În prefața strategiei, șeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Martin Dempsey, a subliniat că mediul de securitate globală actual este „cel mai impredictibil din ultimii 40 de ani”, toți actorii ce prezintă riscuri de securitate pentru SUA valorificând schimbările tehnologice rapide.

„Viitoarele conflicte vor veni mai rapid, vor dura mai mult și se vor purta pe un câmp de bătălie mult mai provocator din punct de vedere tehnic. Ele vor avea implicații sporite pentru teritoriul SUA”, a spus Dempsey.

Raportul menționează Rusia, Iranul și Coreea de Nord drept state ce reprezintă în continuare amenințări și amintește de revendicările agresive ale Beijingului în Marea Chinei de Sud.

Documentul accentuează că SUA, care în ultimul deceniu s-au concentrat mai ales pe combaterea unor grupări extremiste precum Al-Qaida și Statul Islamic, trebuie să acorde o atenție mai mare provocărilor din partea unor „actori statali” care ar putea amenința teritoriul SUA.

Totuși, raportul estimează că probabilitatea implicării SUA într-un război cu o putere importantă este în general redusă, deși în ușoară creștere față de anii trecuți.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...