Armistițiul din Ucraina, o victorie a lui Putin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Acordul de încetare a focului semnat vineri, la Minsk, între Kiev, separatişti şi Moscova reprezintă o victorie – cel puţin temporară – pentru Vladimir Putin, dar şi un „rău mai mic” pentru Ucraina, epuizată militar şi financiar de lupte, au apreciat luni mai mulţi analişti ruşi şi ucraineni, citaţi de France Presse.

„Cu ajutorul Rusiei, prorușii au obținut o superioritate militară ce se transformă astăzi în superioritate politică. Acesta era obiectivul lui Putin de la început: să aibă pârghii cu ajutorul cărora să dicteze Ucrainei condițiile sale, nu numai pentru estul țării, ci și pentru întreaga politică a acesteia”, a apreciat politologul rus Maria Lipman.

Pentru analistul politic Stanislav Belkovski, din cadrul Institutului de Strategie Națională, „Putin a câștigat, el l-a făcut pe președintele Petro Poroșenko să negocieze cu ‘Republica din Donețk’ și ‘Republica din Lugansk’”, cele două regiuni separatiste.

Acordul semnat la Minsk prevede în primul rând încetarea ostilităților armate, respectată la nivel global în ciuda unor acuzații de încălcare a armistițiului de o parte și de cealaltă. Dacă el va rezista, acest acord riscă să coste Kievul controlul asupra teritoriilor aflate în prezent în mâinile rebelilor proruși din estul țării. De asemenea, textul comportă mai multe puncte litigioase și aspecte ce lasă loc la interpretări, precum „statutul special” ce ar fi acordat regiunilor din est și controlul de la frontiera ruso-ucraineană. Alte puncte par pur și simplu greu de pus în practică precum „retragerea din Ucraina a grupărilor armate ilegale, a echipamentului militar și a mercenarilor”.

Acest acord „este o capodoperă diplomatică ce aranjează toate părțile aflate în conflict în măsura în care nu impune nicio obligație nimănui”, a ironizat luni cotidianul economic de referință Vedomosti. Pe de altă parte, cotidianul independent Novâie Izvestia s-a întrebat cum va fi implementat acordul în absența semnăturilor președinților rus și ucrainean”.

O concesie crucială pare să îi fi fost făcută Kievului prin acordarea unui „statut special” regiunilor separatiste, ce înseamnă că acestea vor fi menținute în interiorul Ucrainei. „Nu scrie nicăieri că Kievul renunță la aceste teritorii”, a remarcat cu satisfacție Volodimir Fesenko din cadrul Centrului de Studii Politice Penta de la Kiev.

Dar unul dintre liderii separatiști, Igor Plotnițki, a subliniat duminică faptul că semnarea acordului nu înseamnă în niciun caz că rebelii renunță la independență. Pentru politologul ucrainean Volodimir Gorbaci, „armistițiul era necesar pentru ambele părți, inclusiv pentru Kiev. Am înregistrat pierderi importante, iar pentru pregătirea următoarei faze de conflict este nevoie de timp’.

Mai degrabă pesimist, acest expert consideră că maximumul ce poate fi obținut de către Kiev din acest acord este un scurt armistițiu și un schimb de prizonieri. „Un armistițiu total este imposibil. Tirurile continuă de o parte și de cealaltă. Iar după un schimb de prizonieri confruntările ar putea fi reluate”. Expertul Dmitri Orlov, consultant al administrației de la Kiev, este puțin mai optimist: „O reluare a luptelor este probabilă în cursul următoarelor luni, dar cele două părți vor pofida de armistițiu pentru a-și consolida potențialul militar, mai ales partea ucraineană după pierderile suferite”.

Dacă la Moscova experții mizează pe o victorie a lui Putin, părerile sunt diferite la Kiev unde acordul de la Minsk este perceput ca un „rău mai mic” și o posibilitate de repliere pentru forțele ucrainene. Pentru Volodimir Fesenko, „Kievul are tot interesul ca armistițiul să se prelungească, alternativa fiind o agresiune rusă de amploare și riscul de răspândire a conflictului”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...