Americanii plătesc peste un milion de euro familiei unui italian pe care l-au ucis din greşeală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Administraţia Obama a fost de acord ca SUA să plătească despăgubiri de peste un milion de euro familiei unui voluntar italian, ucis într-o lovitură cu drona a americanilor, în 2015, în Pakistan.

Giovanni Lo Porto avea 37 de ani şi era ţinut ostatic de al Qaida în momentul în care a fost omorât, iar cu o lună înainte de incident familia sa a primit indicii că bărbatul ar urma să fie eliberat, scrie The Guardian.

Anul trecut, preşedintele american Barack Obama a recunoscut că Giovanni Lo Porto şi un american pe nume Warren Weinstein, de 73 de ani, au fost ucişi din greşeală într-o misiune secretă antitero.

Faptul că Administraţia Obama a fost de acord să acorde despăgubiri familiei italianului a fost confirmat atât de Ambasada SUA la Roma, cât şi de fratele lui Lo Porto, iar detalii despre plată au apărut pentru prima dată în publicaţia La Repubblica.

Un purtător de cuvânt al Ambasadei SUA la Roma a spus că Guvernul american va plăti despăgubiri ambelor familii.

Guvernul SUA a anunţat în iulie că atacurile cu drone şi loviturile aeriene ale americanilor au ucis peste 100 de civili în timpul mandatului lui Barack Obama.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...