Timoşenko: Crimeea a devenit o a doua Transnistrie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, a apreciat luni că Peninsula Crimeea s-a transformat într-o „a doua Transnistrie”, după ce preşedintele Petro Poroşenko a semnat o lege privind crearea unei zone economice libere în Crimeea, relatează agenţia Ukrinform.

În opinia liderului partidului Batkivșina, în Crimeea nu vor mai fi respectate normele internaţionale după adoptarea acestei legi.

„Kievul şi-a asumat angajamentul de a contribui la respectarea normelor internaţionale pe teritoriul Ucrainei, însă în prezent acest angajament este încălcat”, a declarat Timoşenko, într-o emisiune a postului de televiziune ICTV.

Ea acuzat și faptul că autoritățile au greșit prin planul privind crearea unei zone-tampon în estul Ucrainei.

„Practic, aceasta înseamnă o delimitare a frontierei, în urma căreia poate apărea un nou stat autoproclamat cu legile şi structurile proprii”, a declarat fostul premier ucrainean.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...