Propunerea UE privind formarea coaliției de guvernare de la Chișinău

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Uniunea Europeană își dorește formarea unei coaliții de guvernare între PLDM, PD și PL, care să continue procesul de integrare europeană și reformare a Republicii Moldova, se arată în declarația comună a reprezentanților UE, prezenți marți la Aeroport, pentru discuții privind formarea unei majorități parlamentare.

Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a dat miercuri citirii declarația comună, semnată de către preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din Europa, Graham Watson, preşedintele comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok, şi vicepreşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Knut Fleckenstein.

„Noi, reprezentanţii celor trei familii politice europene, susţinem o coaliţie formată din cele trei partide (PLDM, PD, şi PL) şi considerăm că atingerea compromisului pentru formarea coaliţiei de guvernare poate avea loc în următoarea formulă:

1. Cele trei partide formează o comisie care va face o propunere timp de trei luni pentru soluţionarea problemei privind alegerea preşedintelui republicii.

2. PLDM va propune funcția de prim-ministru, PDM, va propune preşedintele Parlamentului, PL-ului îi vor reveni ministerele pe care le-a deţinut înainte să fie exclus de la guvernare.

3. Procurorul general urmează a fi o persoană non-politică, desemnată în consultare cu Comisia Europeană, ceea ce va transmite un semnal la Bruxelles că noul Guvern al Republicii Moldova este gata să înceapă procesul de reformă atât de necesar. Aceasta ar putea duce la o misiune din partea UE în domeniul reformării justiţiei”.

Menționăm că PL insistă pentru numirea unui procuror general străin, în timp ce PLDM ar fi de acord cu o asemenea idee, iar PD se declară categoric împotrivă.

Citește și: Filat, despre depolitizarea Procuraturii: Avem nevoie de o misiune europeană pentru reformarea justiției

De asemenea, PD-ul nu dorește să cedeze PL-ului Ministerul Transporturilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...