Moldovenii aflați în străinătate vor putea vota timp de două zile la alegerile parlamentare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Moldovenii aflați în străinătate vor putea vota timp de două zile la alegerile parlamentare, după ce Legislativul a votat o modificare în acest sens la Codul Electoral.

Astfel, în urma modificării, alegătorii din străinătate vor putea vota timp de două zile consecutiv, iar a doua zi se va suprapune cu data organizării alegerilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Deputații și-au motivat votul prin faptul că numărul cetățenilor moldoveni cu drept de vot ce au domiciliul în afara țării crește de la an la an. Conform unui studiu realizat de către Centrul Civis (Moldova) și Agenția IASCI din Austria, în 2013, peste 500 de mii de moldoveni erau plecați peste hotarele țării pe termen lung, adică 12,4% din populația totală

Cea mai mare parte, adică 370 de mii de cetățeni moldoveni erau plecați la muncă, 18,4 mii – la studii, iar 18,7 mii au plecat în scopul reîntregirii familiei. Totodată, raportul nu conține date privind cetățenii care se află ilegal în afara țării sau în baza pașapoartelor românești.

Din cauza distanțelor mari pe care aceștia trebuie să le parcurgă, a costurilor călătoriilor, dar și a programului de lucru inflexibil, mulți dintre moldovenii de peste hotare nu mai reușesc să-și exprime dreptul de vot. În condițiile în care nu există mijloace alternative care le-ar permite acestor cetățeni să-și exprime opțiunea de vot, cum ar fi votul prin corespondență sau cel electronic, legislatorii au decis să meargă pe această alternativă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...