(LIVE VIDEO) Violențele au reizbucnit la Kiev

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Violenţele s-au reluat joi la Kiev, unde un fum dens a invadat Piaţa Independenţei, în timp ce apeluri la consolidarea baricadelor se aud peste tot. Protestatarii au determinat forţele de securitate să se retragă din Piaţa Independenţei, în timp ce poliţia susţine că 20 dintre agenţii săi au fost răniţi. Bilanţul violenţelor a ajuns la 28 de morţi şi 287 de persoane spitalizate, a anunţat Ministerul ucrainean al Sănătăţii.

Asta se întâmplă chiar dacă Victor Ianukovici și șefii opoziției anunțaseră pentru astăzi noi runde de negocieri. Puterea de la Kiev acuză că de la geamurile clădirii Conservatorului, situat chiar în Piața Independenței, se trag focuri de armă asupra polițiștilor și trupelor speciale Berkut din piață, a anunțat Ministerul ucrainean de Interne joi dimineață, potrivit Ria Novosti.

Protestatarii au ajuns la clădirea Rada, care găzduieşte Parlamentul Ucrainei, iar poliţia a fost nevoită să se retragă în parcul Mariinsky din apropiere. Parlamentul este evacuat de urgenţă, scrie Russia Today.

Liderii opoziției aflați pe Euromaidan, fac apel la protestatari la încetarea violențelor și la revenirea lor în spatele baricadelor.

UPDATE: Cel de-al treilea front ucrainean, în sud-estul țării, cu scopul de a apăra regiunea dacă țara trece sub controlul Ucrainei occidentale.

UPDATE: Protestatarii din Ucraina au trecut la ofensivă: după parlament, și guvernul este evacuat

În această dimineață a început evacuarea guvernului Ucrainei, pe fondul contraofensivei protestatarilor, care au forțat trupele speciale antirevoltă Berkut să se retragă din Piața Independenței.

UPDATE: Vitali Kliciko i-a îndemnat pe deputaţi să se întrunească la ora 15.00 (ora locală) pentru a decide cum să rezolve criza, iar pe Ianukovici – să declare alegeri anticipate.

UPDATE: Ministerul Sănătăţii al Ucrainei a confirmat oficial moartea a 7 persoane în altercaţiile de joi de la Kiev, numărul total al persoanelor decedate crescând la 35. Două dintre victime sunt angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne.

UPDATE: Primarul oraşului Kiev a părăsit Partidul Regiunilor. Serviciul de presă al primăriei a anunţat că în scurt timp, primarul va face o declaraţie oficială în acest sens.

UPDATE: Deputatul partidului „Svoboda” Sviatoslav Hanenko a declarat, invocând sursele partidului, că în timpul confruntărilor de joi dintre forţele de ordine şi protestatari au decedat mai mult de 60 de persoane. Datele oficiale ale Ministerului Sănătăţii al Ucrainei indică cifra de 35 de victime.

Amintim că, pentru astăzi, în Ucraina se anunțase zi de doliu național.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...