(GRAFIC) România a devenit oficial primul partener comercial al Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

România a devenit oficial primul partener comercial al Republicii Moldova, atât pe segmentul exporturilor, cât și al importurilor, după o creștere a exporturilor moldovenești în statul român cu 18,6% în 2014 și a importurilor cu 15,1%, potrivit Biroului Național de Statistică (BNS).

Astfel, România a devansat Federația Rusă ca partener al importurilor din Republica Moldova, și în anul 2014 pe piața statului vecin au ajuns mărfuri moldovenești în valoare de 434 milioane de dolari americani, cu 10,3 milioane de dolari mai mult decât au cifrat exporturile moldovenești pe piața Federației Ruse.

Totodată, România rămâne țara din care Republica Moldova importă cel mai mult. În 2014, exporturile din România pe piaţa Republicii Moldova s-au ridicat la 803,1 milioane de dolari americani, în timp ce livrările din Rusia au scăzut până la 717,2 milioane de dolari americani.

1

În anul 2014 exporturile de mărfuri au totalizat 2339,5 milioane de dolari americani, volum inferior celui realizat în anul 2013 cu 3,7%.

Importurile de mărfuri realizate în anul 2014 au totalizat 5317,0 milioane de dolari americani, volum inferior celui realizat în anul 2013 cu 3,2%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...