Andrei Năstase: La 30 noiembrie avem nevoie de un vot pentru un viitor european și civilizat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Avocatul Andrei Năstase, care s-a făcut cunoscut în societatea civilă și datorită abordărilor sale tăioase la adresa corupției care macină Republica Moldova încă de la proclamarea independenței, consideră că viitorul Republicii Moldova poate fi doar în Uniunea Europeană, acolo unde putem miza pe democrație, civilizație și securitate.

Năstase a votat pentru prima dată în 1994, când era student la Iași. Rezultatul scrutinului de atunci a adus însă un dezastru în următorii 4 ani de guvernare, care a aruncat Republica Moldova în corupție și sărăcie.

Îmi amintesc cu nostalgie de acele timpuri, dar și de entuziasmul cu care foarte mulți studenți basarabeni s-au mobilizat și s-au deplasat către puținele secții de votare deschise în cele mai mari centre universitare. Statul român a asigurat atunci transportul gratuit.

Eram optimiști și credeam sincer că putem prin votul nostru și al rudelor noastre de acasă sa oprim tăvălugul ce avea să aducă stagnarea, hoțiile și corupția la cel mai înalt nivel, incultura și chiar primitivismul politic.

Eram tineri, dar conștientizam pericolul instalării consistente la putere a forțelor revanșarde comuniste. Acestea, intre timp, își pusese alte măști, de agrarieni si socialiști și, pe fundalul sărăciei, a consecințelor unui război pierdut, au reușit prin demagogie ieftină sa atragă electoratul dezamăgit.

Și atunci, ca și acum forțele democratice erau dispersate și, pe acest fundal, după o participare la vot de peste 75 %, la putere s-a instalat mafia președinților de colhoz și a forțelor șoviniste pro-ruse. Dezamăgirea a fost enormă, iar următorii patru ani au reprezentat una din cele mai negre perioade din istoria acestui pământ.

Năstase consideră că la 30 noiembrie avem nevoie de un vot pentru un viitor european, fiind și de datoria presei independente să asigure climatul unui astfel de vot.

Datorită presei independente aspirațiile noastre europene nu au pierit odată cu fărădelegile la care sau pretat așa-zișii democrați în ultimii 5 ani de guvernare, aflați la adăpostul unor instituții coercitive captive și a presei lor aservite, beneficiari penali ai unor imense fonduri europene și americane. La 20 de ani distanță, pericolul schimbării vectorului proeuropean al Republicii Moldova a devenit iminent anume prin eforturile depuse de actuala guvernare oligarhică. Iată de ce consider că la scrutinul din 30 noiembrie avem nevoie de o participare masivă, de un vot calitativ și conștient pentru viitorul nostru european și civilizat.

Pentru Andrei Năstase Uniunea Vamală este un mit fals, iar Uniunea Europeană reprezintă democrație și civilizație.

După mine Uniunea Europeană este o realitate creată de statele europene civilizate și prospere. Uniunea Vamală este un mit, creat de Rusia ca un nou început al Imperiului Răului.

În Uniunea Europeana putem miza pe democraţie şi civilizaţie, pe securitate și un stat de drept, cu economie, justiţie şi instituţii funcţionale, cu o presă libera, curajoasă și corecta, cu o populaţie prospera, cultă și tolerantă.

Uniunea Vamală – nu poate oferi toate astea și mărturie ne sunt realitățile din acel spațiu și evenimentele produse în ultimii ani.

Avocatul consideră că cea mai mare problemă apăruta în calea europeană a Republicii Moldova este justiția lipsită de independență.

În orice stat Justiția este făcută de oameni, iar definiția instituției impune ca aceștia sa fie integri, profesioniști și independenți, să se supună doar legii.

În Republica Moldova, guvernarea comunistă, iar apoi și cea oligarhică au instalat în mod premeditat în fruntea justiției cei mai corupți, cinici și ipocriți indivizi ai momentului.

La inițiativa acestora a fost modificată legislația în sensul facilitării atacurilor raider și a devalizărilor de milioane contra taxe de stat modice, au fost limitate căile de atac, transparența și publicitatea actului de justiție, etc.

Apoi au fost admiși în sistem și promovați pe criterii politice, rude și parteneri de afaceri, executanții unor comenzi politice și criminale.

Pentru libertatea lor de a acumula nestingherit averi din mită, foloase materiale și nemateriale, aflați și la adăpostul unor imunități excesive, acești indivizi sunt capabili de orice execuție împotriva statului, a indezirabililor sistemului sau a justițiabilului, cetățean de rând.

Puținele persoane neatinse de flagelul corupției sunt marginalizate și chiar persecutate pentru curajul și atitudinea lor, determinându-le să demisioneze.

Toate astea au determinat plasarea justiției conduse de Muruianu, Zubco, Poalelungi, Efrim și tot felul de scule ale mafiei pe cel mai de ocara loc.

El consideră că justiția poate fi reformată doar prin voință politică și cu participarea unor specialiști ai instituțiilor internaționale de drept.

Am spus-o de mai multe ori și reiterez și cu acest prilej – este imposibilă reformarea din interior a sistemului, de către organele de autoadministrare ale procurorilor si judecătorilor alese prin fraudă, pe principii politice și clientelare.

Pentru schimbări capitale în justiție este imperios necesară o componență a legislativului ce ar avea voința politică și determinarea pentru un asemenea exercițiu. Ca purtători ai puterii de stat în numele și interesul poporului, în limitele suficient de largi prescrise de Constituție, pe baza rapoartelor și statisticilor naționale și internaționale, deputații pot și trebuie să recurgă de urgenţă la declararea stării de captivitate a instituțiilor de drept. Să demită pe toți capii ce au contribuit la obținerea statutului de cea mai coruptă justiție, să instituie organismul și mecanismele pentru o triere transparentă, pe criterii de integritate și profesionalism mai întâi de toate a judecătorilor și procurorilor, și să le pună în aplicare imediat. Atragerea de personal calificat de specialitate din cadrul unor instituții internaționale de drept, de echipamente și tehnologii moderne, ar constitui o garanție în plus pentru corectitudinea procesului.

Toate astea – în paralel cu inițierea anchetelor penale judecătorilor ce au devalizat prin hotărâri ilegale bugetele ți proprietățile de stat și cele private, care au spălat zecile de miliarde de dolari ale mafiei rusești, care au determinat prin execuțiile lor criminale condamnările statului nostru de către CtEDO, dar și procurorilor ce au acoperit sau participat plenar la aceste crime.

Din păcate, anchetele penale ce ar viza aceste ilegalități, sesizate cu mult timp în urmă, fiind la discreția unor procurori generali aserviți guvernărilor comunistă și oligarhică, fie au fost inițiate, dar obstrucționate sau mușamalizare, fie nici nu au fost inițiate. Cazul Președintelui Asociației Judecătorilor, Ion Druță soldat cu împovărarea criminală a statului cu milioane de lei, pe care l-am reclamat personal, pe proprie răspundere procurorului general, este unul emblematic. Tăcerea complicitară a procurorului general, în acest caz și în atâtea altele obligă viitorul Parlament la demiterea neîntârziată a acestuia și instalarea unui procuror general profesionist și integru.

Slavă Domnului, reforma procuraturii în formula dorită de capul mafiei moldovenești a eșuat, astfel încât legea actuală este ușor aplicabilă în acest sens.

Andrei Năstase va merge la vot la 30 noiembrie pentru că doar așa poate sprijini viitorul european al Moldovei.

Pentru ca sunt cetățean al acestui stat și nu un simplu trecător, voi ieși la vot împreună cu rudele, prietenii și apropiații mei conștienți de importanța acestui exercițiu, devenit o obligație pentru mulți dintre noi.

Personal consider că este unica formula prin care am putea înclina balanţa către cei pentru care valorile eterne, viitorul copiilor şi al Ţării lor este mai presus de orice și am sprijini cursul real al integrării europene a Ţării noastre.

Totodată, prin vot masiv, calitativ și conștientizat pentru concurenți electorali din afara pactului de complicitate se poate realiza votul de blam a nr.1, eliminarea din viaţa politica a capului mafiei, Plahotniuc şi a PD – partidul șantajului din umbra căruia vrea să rămână la putere, să ţină în captivitate politicienii şi întreaga Ţară. Se poate opri prin mijloace democratice accederea în viitorul Parlament a partidelor cu lideri și membri șantajați şi şantajabili din interiorul sau din afara Țării.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...