SUA au reînceput să elibereze vize

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

SUA au reînceput treptat să elibereze vize, în ciuda unei probleme informatice de proporţii care a afectat de două săptămâni de zile baza de date consulară a uneia dintre ţările cele mai vizitate din lume, a anunţat marţi Departamentul de Stat.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, John Kirby, a dat asigurări că problema tehnică, care afectează tratamentul biometric al solicitărilor de vize, este în curs să fie remediată, dar că „33 de ambasade şi consulate emit din nou vize”.

Imensa reţea consulară şi diplomatică americană formată din peste 300 de ambasade, consulate şi reprezentaţii diplomatice primesc cotidian 50.000 de solicitări de viză în lume.

Potrivit lui John Kirby, luni au fost emise „45.000 de vize, din care aproape 15.000 la Beijing”.

El a promis că acest numere vor creşte pe măsură ce baza de date biometrice consulară procesează solicitările de vize care s-au adunat de la momentul blocării, la 9 iunie.

Departamentul de Stat a avertizat totuşi că o revenire la normal „va necesita timp” şi că tehnicienii continuă să lucreze la remedierea problemei informatice.

Eliberarea de paşapoarte în străinătate pentru cetăţenii americani a fost perturbată de la finalul lui mai, însă lucrurile au revenit la normal în urmă cu câteva zile.

În ceea ce priveşte vizele, Washingtonul afirmă de două săptămâni că „situaţia nu este legată de o ţară anume, de o naţionalitate sau o categorie de viză în special”.

Zeci de mii de cetăţeni străini au trebuit deja să-şi amâne sau să-şi anuleze deplasările în SUA, notează AFP. Potrivit Ministerului Comerţului şi Turismului, aproape 75 de milioane de străini, turişti sau în călătorie de afaceri, au intrat în SUA în 2014.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...