Presupus membru al Statului Islamic, arestat pe aeroportul din Dusseldorf la întoarcerea din Turcia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un germano-turc în vârstă de 22 de ani, suspectat că este membru al grupării jihadiste Statul Islamic, a fost arestat pe aeroportul din Duesseldorf, la sosirea din Turcia, a anunţat sâmbătă procuratura federală germană, relatează The Associated Press şi Deutesche Welle..

Tânărul, identificat doar ca Anil O. conform legii germane cu privire la protecţia vieţii private, este acuzat că a fost în Siria în august 2015, pentru a se alătura grupării extremiste, a precizat procuratura într-un comunicat, potrivit News.ro.

El a primit cel puţin o puşcă de tip Kalaşnikov şi mai multe grenade în timpul antrenamentelor şi i s-a spus fie pregătit să se alăture jihadului Statului Islamic, adaugă procuratura.

Bărbatul este suspectat, de asemenea, că le-a cerut altor persoane din Germania să se ducă în Siria şi Irak pentru a deveni membri ai organizaţiei extremiste.

Suspectul a plecat din Siria şi s-a întors în Turcia în decembrie, se arată în comunicat.

Autorităţile din Karlsruhe au anunţat sâmbătă că procuratura federală a autorizat arestarea tânărului pe aeroport vineri, scrie Deutsche Welle.

Tânărul a fost reţinut imediat ce a sosit pe aeroport din Turcia, vineri, precizează postul german.

„Biroul federal al Poliţiei Criminale (Bundeskriminalamt, BKA) l-a reţinut pe tânărul germano-turc în vârstă de 22 de ani imediat la reintrarea (în ţară). Arestarea şi ancheta arată că (în pofida faptului că a reuşit să ajungă în Siria) agenţiile noastre în domeniul securităţii lucrează împreună în mod profesionist şi cu uşurinţă în lupta împotriva terorismului islamist”, a declarat ministrul de Interne din landul Renania de Nord-Westfalia pentru cotidianul Rheinische Post.

Potrivit unor estimări ale serviciilor din domeniul securităţii, aproximativ 800 de persoane au părăsit Germania pentru a lupta alături de grupări jihadiste în Siria şi Irak. O treime dintre ele s-ar fi întors deja în ţară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...