Președintele Cehiei: Nu are sens să i se acorde ajutor economic Ucrainei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Acordarea de ajutor economic Ucrainei de către Occident nu are sens, pentru că pe teritoriul acestei țări se desfășoară un război civil, a declarat președintele ceh Milos Zeman, într-un interviu acordat postului rus de televiziune Pervîi Kanal.

„Trebuie conștientizat faptul că în Ucraina are loc un război civil. Nu trebuie să ne ocupăm de visuri de ajutorare, inclusiv de ajutor economic acordat Ucrainei, pentru că în condiții de război civil sprijinul economic este total lipsit de sens”, a declarat Zeman.

Potrivit șefului statului ceh, „primul pas trebuie să fie un acord între ucraineni și ucraineni”. „Abia al doilea pas trebuie să-l constituie acordul privind gazul, acordul privind apărarea Ucrainei în fața falimentului, pentru că acest risc există în mod real, iar în condiții de război civil orice sprijin economic este doar o pierdere de bani”, a adăugat Milos Zeman.

El s-a arătat pesimist în legătură cu o soluționare rapidă a crizei din Ucraina și a subliniat că pentru evitarea falimentului acestei țări este necesar să se pună capăt „războiului civil”. „Imaginați-vă sume uriașe de bani de care aveți nevoie pentru război civil. Practic, nu mai aveți bani pentru nimic altceva decât pentru război. Prin urmare, dacă vreți să evitați falimentul, trebuie să puneți capăt războiului civil”, a subliniat Zeman.

Liderul ceh a criticat din nou sancțiunile Uniunii Europene (UE) împotriva Rusiei și a subliniat că nu este singurul lider european care are o atitudine sceptică față de această politică. „Nu este vorba doar de Cehia, ci și de Slovacia, Ungaria, se pare că și Austria. De exemplu, premierul Slovaciei, Robert Fico, își exprimă neîncrederea în ceea ce privește sancțiunile și mai tare decât Cehia. Alte state europene ezită și ele”, a spus Zeman.

Potrivit liderului ceh, „sancțiunile reprezintă o strategie ‘loss-loss’, în care pierd toți și nimeni nu are niciun fel de avantaje”.

Președintele Cehiei este practic singurul lider european care neagă public o intervenție a trupelor rusești în estul Ucrainei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...