Pariurile lui Bill Gates pentru viitor: pe ce tehnologii mizează miliardarul vizionar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O bună parte din miliardele lui Bill Gates au fost investite de-a lungul timpului în companii mari precum John Deere, Strategic Hotels & Resorts, Coca-Cola, Televisa sau AutoNation.

Însă fondatorul Microsoft şi-a asumat în ultimii ani şi câteva pariuri mai puţin previzibile privind tehnologiile viitorului. Bill Gates, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, susţine startup-uri care promit să revoluţioneze domenii ca alimentaţie, energie, comunicaţii şi sănătate, potrivit Forbes.

Când vine vorba de mâncarea viitorului, Bill Gates crede într-o nouă generaţie de „carne” şi „brânzeturi” făcute în totalitate din plante. De aceea, a participat la o investiţie de 108 milioane de dolari pentru Impossible Foods, o companie de produse vegetale de tip fast-food, în 2015, şi de 120 de milioane de dolari pentru Hampton Creek, producătorul maionezei vegetale, între 2013 şi 2014.
Burgher
În domeniul energiei, Gates s-a numărat printre oamenii de afaceri care au investit anul trecut, colectiv, 11 milioane de dolari în Varentec, o companie care oferă soluţii privind gestionarea şi monitorizarea energiei pentru reţeaua electrică.

De asemenea, miliardarul american a contribuit în 2014 la o investiţie de 57 de milioane de dolari în compania Aquion Energy, care produce baterii sodiu-ion şi sisteme de stocare a energiei.

Un alt startup de stocare a energiei care a primit în ultimii ani sprijin din partea lui Gates este Ambri, care mizează pe bateriile pe bază de metale lichide. Între 2011 şi 2014, compania a beneficiat de investiţii totale de 50 de milioane de dolari.

Pe partea de comunicaţii, Bill Gates şi-a exprimat interesul faţă de Echodyne, o companie care şi-a propus să reinventeze modul în care oamenii utilizează radarul, cu ajutorul metamaterialelor.

Echodyne a primit anul trecut 15 milioane de dolari din partea lui Gates şi a Madrona Venture Group.

Kymeta, care a fost descrisă ca fiind următoarea idee de miliarde de dolari sprijinită de Gates, produce antene de satelit pe baza de metamateriale, care facilitează accesul la internet pentru un număr mai mare de oameni şi de dispozitive.

Kymeta a obţinut investiţii totale de 82 de milioane de dolari între 2012 si 2015.

În domeniul sănătăţii, Gates a investit în 2013 în Foundation Medicine, o companie care foloseşte analiza genetică în diagnosticarea cancerului şi care a strâns 14 milioane de dolari în 2013.

O altă companie care i-a atras interesul lui Gates suficient de mult încât să investească anul trecut, împreună cu mai mulţi oameni de afaceri, 120 de milioane de dolari este Editas Medicine. Aceasta este specializată în tehnologii care permit modificarea cu mare precizie a genomului unei fiinţe vii, pentru a elimina defectele genetice care cauzează boli.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...