Lucruri necunoscute despre somnul animalelor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Când ne gândim la animale somnoroase, celor mai mulţi dintre noi le apar în faţa ochilor mamiferul numit leneş ori poate propria pisică. În realitate, există însă animale mai leneşe de atât.

Vieţuitoarele de pe Terra dorm în toate felurile. Obişnuim să asociem somnul cu o stare pasivă, cu nemişcarea şi relaxarea muşchilor. În regnul animal, însă, somnul poate trece neobservat de către ceilalţi. Păsările, de exemplu, pot dormi în timp ce zboară, odihnindu-şi doar jumătate de creier, aminteşte BBC. La fel, delfinii şi crocodilii.

E drept, însă, că unele animale dorm mai mult decât altele. Durata somnului depinde mult de conţinutul caloric al hranei lor, explică dr. Jerome Siegel, director al Centrului pentru Cercetarea Somnului la UCLA, în California. Dacă hrana are puţine calorii, atunci şi somnul e mai scurt.

Per total, erbivorele dorm mult mai puţin decât carnivorele, pentru că alocă mai mult timp hrănirii. Cu cât mai mare e un astfel de animal, cu atât mai scurt e somnul. În anii ’70, oamenii de ştiinţă au observat că o girafă doarme adânc doar 5 până la 30 de minute pe zi.

Acest tip de a dormi are legătură şi cu sistemul de apărare. Un somn de scurtă durată, în cazul animalelor vulnerabile, este o adaptare, ajutându-le să rămână vigilente, explică şi dr. John Lesku, de la Universitatea La Trobe, din Melbourne, Australia.

Conform aceluiaşi raţionament, prădătorii petrec mai puţin timp păzindu-şi spatele, mai ales atunci când trăiesc în grupuri. E de notorietate obiceiul leilor de a sta lungiţi la umbră mare parte din zi. În captivitate, aceştia dorm şi 10 – 15 ore zilnic.

Dar în loc să doarmă câteva ore la rând, ei îşi împart somnul în reprize scurte, astfel încât să nu lipsească de la masă.

„Un animal înfometat trebuie să doarmă mai puţin dacă mâncarea e disponibilă şi mai mult dacă aceasta nu e disponibilă”, explică Siegel. „Animalele care nu iau decizia potrivită au mai puţine şanse să-şi transmită genele mai departe”, adaugă omul de ştiinţă.

Unele dintre cele mai somnoroase animale sunt cele numite tatu. Acestea petrec, în medie, 18 ore pe zi în vizuină. Nu se ştie însă dacă în tot acest timp dorm sau se şi hrănesc, pentru că majoritatea îşi au vizuină aproape de un muşuroi de termite, „dormitorul” fiind chiar la baza muşuroiului.

Adesea, doar văzând un animal nu poţi şti dacă e treaz sau doarme. Cel mai bun indicator e postura; o girafă care doarme îşi ţine adesea capul „încolăcit”, odihnindu-l pe spate. Koala, despre care se crede că ar fi treaz şi activ doar două ore pe zi, doarme lungit.

Somnul şi odihna, două noţiuni diferite la koala

Un studiu realizat în Australia a arătat că acest animal doarme 14,5 ore pe zi, în medie, însă mai petrece încă cinci ore odihnindu-se, din moment ce dieta sa, care constă în frunze de eucalipt, e una cu o digestie solicitantă, iar energia obţinută e puţină.

Un alt studiu, din 2013, nu a oferit răspunsuri relevante, pentru că dispozitivele cu care au fost dotate animalele (senzori ce înregistrau mişcarea animalului) nu au putut distinge somnul de odihnă.

De altfel, obiceiurile de somn sunt cunoscute mai ales în cazul animalelor care trăiesc în captivitate, care au putut fi echipate cu aparate care să măsoare impulsurile electrice din creier. Dintre cele care au fost analizate, recordul îl deţine o specie de tatu, cu 20,4 ore somn pe zi, şi un tip de şoarece, cu 20,1 ore de somn pe zi. Însă chiar şi aceste rezultate pot fi puse la îndoială, pentru că este vorba despre animale sălbatice aduse într-un mediu de laborator, cu mâncare la discreţie.

Un liliac studiat în 1969 a uimit de asemeni cercetătorii, acesta dormind 19,9 ore într-un interval de 24.

Rezultatele experimentului de atunci ar fi putut fi compromise, din cauza că temperatura era diferită de cea din mediul său natural.

Oamenii de ştiinţă mai atrag atenţia că nu trebuie confundat somnul cu hibernarea, cele două fiind fundamental diferite. În cazul hibernării, metabolismul este scăzut, la fel şi temperatura corpului şi activitatea cerebrală, pentru conservarea energiei.

În ceea ce-i priveşte pe leneşi, animale renumite pentru apetitul lor pentru somn, aceştia dorm în captivitate mai bine de 15 ore. Un studiu din 2008 a arătat însă că leneşii sălbatici dorm cu mult mai puţin – până în 10 ore pe zi, adică aproximativ la fel ca leii şi cu mult mai puţin decât koala.

Chiar şi aşa, a dormi 40% din zi este mult, dacă se ia în considerare faptul că acest animal mănâncă doar fructe şi frunze şi este hrană pentru feline şi vulturi. O explicaţie ar putea fi aceea că leneşii au evoluat astfel încât să se poată camufla perfect în mediul în care trăiesc. Mişcările încete îi ajută şi din acest punct de vedere.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...