Guvernatorul statului american Oregon a demisionat în urma unui scandal de corupţie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernatorul John Kitzhaber şi-a anunţat demisia vineri, afirmând că a „devenit o povară” pentru statul Oregon, dar a insistat că este nevinovat de orice acuzaţie care i se aduce în ancheta penală de după un scandal privind la rolul jucat de logodnica sa în cadrul administraţiei, relatează CNN.

„Am avut întotdeauna cel mai profund respect faţă de remarcabila instituţie reprezentată de Legislativul din Oregon şi faţă de funcţia de guvernator”, a declarat Kitzhaber, în vârstă de 67 de ani, într-un mesaj înregistrat.

„Nu pot fi, cu conştiinţa împăcată, elementul care le perturbă. Am încercat întotdeauna să fac ceea ce este bine, iar acum lucrul corect este să demisionez”, a adăugat el.

Demisia urmează să intre în vigoare miercuri, când Secretarul de Stat democrat Kate Brown va prelua postul.

Decizia lui Kitzhaber de a demisiona nu constituie o surpriză, după ce îndemnurile în acest sens s-au multiplicat, în urma unor informaţii potrivit cărora logodnica sa, Clivia Lynne Hayes, i-a oferit servicii de consultanţă atât lui cât şi unor funcţionari din domeniul politicilor de urgenţă şi că era plătită de un grup de lobby în acest sens.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...