Gazpromul avertizează: Ucraina nu va avea timp să stocheze destul gaz ca să reziste la iarnă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ucraina nu va fi în stare să înmagazineze suficient gaz în depozitele sale pentru a rezista la iarnă, susține președintele Gazprom, Alexei Miller.

„Până la începerea consumului de iarnă, Ucraina nu va fi în stare să acumuleze suficient gaz în depozitele sale subterane, respectiv o cantitate de cel puțin 18 miliarde de metri cubi, sau și mai bine, 20 de miliarde”, a declarat marți președintele Gazprom, potrivit Ria Novosti.

Ucraina și Rusia negociază data unei întâlniri pentru discuții legate de importurile de gaze naturale, însă Kievul este nemulțumit de propunerile privind livrările de iarnă ale Moscovei, așa cum au fost formulate într-o întâlnire de pe data de 26 septembrie, ținută la Berlin.

În cadrul negocierilor trilaterale de la Berlin, Rusia, UE și Ucraina au evocat „un plan de iarnă” eșalonat până la sfârșitul lunii martie.

Totuși, Kievul încă nu este în măsură să își dea acordul asupra propunerii de reglementare discutate la precedenta reuniune, desfășurată pe 26 septembrie la Berlin.

Propunerea respectivă prevede plata de către Kiev a 3,1 miliarde de dolari pentru facturile datorate către concernul rus Gazprom, dintre care două miliarde de dolari până la finalul lunii octombrie.

În schimb, Gazprom se anagajează să reia livrările de gaze către Ucraina, de cel puțin 5 miliarde de metri cubi, la prețul de 385 dolari/mia de metri cubi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...