Dacă Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni Moscovei, punând pe lista neagră mulţi oameni de afaceri ruşi, în urma anexării Crimeei, iată că o puternică firmă din spaţiul comunitar sfidează măsurile contra Rusiei şi face importante afaceri cu Rosneft.
Este vorba despre British Petroleum, care a semnat un acord cu firma rusească Rosneft, prin care s-au angajat să exploateze în comun a resurselor de petrol din Rusia, aceasta fiind prima afacere importantă pentru compania rusească, după ce Occidentul a impus sancţiuni asupra Moscovei, ca urmare a conflictului din Ucraina, potrivit Reuters.
Directorul executiv al Rosneft, Igor Sechin, un aliat apropiat al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost vizat de sancţiunile Statelor Unite.
„Ţara noastră are un scop, nu numai să susţinem şi să îmbunătăţim poziţiile celor mai importanţi furnizori de energie, dar şi pentru a deveni unul dintre liderii energetici mondiali”, a declarat Putin la Forumul economic, desfăşurat la St. Petersburg.
Rusia este cel mai mare producător de petrol din lume, cu o producţie de 10,5 milioane de barili pe zi, dar cea mai mare parte a producţiei vine de la resursele de petrol din Siberia de vest, care sunt pe cale de epuizare.
Moscova speră să repete boom-ul reuşit de către Statele Unite, în cazul şisturilor, care au schimbat peisajul energetic global. Astfel, Washingtonul a redus treptat importurile de petrol şi se pregăteşte să înceapă exporturile.
Rosneft şi BP Rusia vor explora în comun resursele din regiunea Volga-Ural, din centrul Rusiei. Rosneft va deţine 51% din acest joint-venture, iar BP restul de 49%. Trebuie amintit faptul că BP are o cotă de 20% din acţiunile Rosneft.